Țara Hațegului, numiă de Nicolae Iorga „Țara celor șapte castele”, era stăpânită odinioară de nobili maghiari dar și români. Doar o parte din castele se mai păstrează, multe fiind transformate în ruine. Declinul lor a fost cauzat în primul rând de naționalizările din 1948 și de starea de paragină în care au ajuns mai ales după 1990.
Castelul „domnișoarei Pogany”
Construit în jurul anului 1800, în satul Păclișa, aflat la câțiva kilometri de Parcul Național Retezat, castelul Pogány este și astăzi o atracție a localității, aflându-se încă într-o stare destul de bună. Castelul, o bijuterie arhitecturală, este unul din monumentele istorice ale județului. Cele două nivele, cu câteva zeci de camere, au fost ridicate în stilul baroc al epocii iar în jurul lui se află un parc care se întinde pe o suprafață de 17 hectare, cu numeroase alei, și este străbătut de un pârâu care sporește farmecul locului.
Castelul a aparținut familiei nobiliare Pogány din Țara Hațegului, care avea în zonă un domeniu întins și este locul în care s-a născut și a locuit pictorița Margit Pogany, sursă de inspirație a lui Constantin Brâncuși pentru celebra sculptură care-i poartă numele. După 1918, castelul a intrat în proprietatea statului român, după al doilea război mondial a fost ocupat de armatele sovietice și transformat în cazarmă, apoi a devenit sediul administrativ al unui spital de neuropsihiatrie. El a fost retrocedat urmașilor familiei, în ultimii ani la castel s-au făcut unele lucrări de reabilitare și a fost scos la vânzare.
Conacele lui Nopcea
Mai multe conace din Țara Hațegului au aparținut lui Franz Nopcea, nepotul unui nobil român din Țara Hațegului, al cărui nume a fost maghiarizat cu timpul. Era supranumit „László Față Neagră” pentru că – spune legenda – se deghiza noaptea și se transforma în jefuitor la drumul mare, devenind spaima nobililor din comitat. Se mai spunea că aurul furat, care trebuia să ajungă la Viena, era transformat în monezi într-o topitorie ascunsă într-o peșteră.
Familia a avut mai multe proprietăți în zonă. Unul din castele se afla în satul Săcel, dar la 18 ani, Franz Nopcea a luat drumul Vienei pentru a studia paleontologia și geologia. A publicat peste 150 de lucrări științifice și a devenit doctor în științe, a fost fotograf, militar, și a ajuns în Albania, unde a participat la mai multe lupte pentru a ocupa tronul țării. S-a spus despre el că în Primul Război Mondial s-ar fi îndeletnicit cu spionajul și ar fi reușit să deturneze un avion. Ulterior s-a stabilit la Viena, dar când a revenit la Săcel pentru a-și recupera conacul a fost alungat de săteni, alegându-se și cu o rană la cap, astfel încât s-a reîntors la Viena, unde, suferind de depresie, și-a pus capăt zilelor trăgându-și un glonte în gură. Castelul din Săcel e considerat monument istoric și autoritățile județene preconizează restaurarea lui.
Castelul Kendeffy
O veche familie nobiliară, Cândea (Kendeffy după ce s-a maghiarizat în Evul Mediu), este atestată în Țara Hațegului încă din secolul al XIII-lea. Legenda spune că un strămoș al acesteia a fost căpitan de arcași și sfetnic apropiat al lui Ioan de Hunedoara, împreună cu fiii săi, fiind aproape de acesta în lupte și stându-i la căpătâi atunci când a fost răpus de ciumă în tabăra de la Zemun, după ce i-a înfrânt pe turci. Potrivit unei alte legende, o parte din comoara lui Decebal, găsită într-o tainiță aflată sub apele anticei Sargeții, ar fi ajuns în posesia familiei dar generalul Castaldo ar fi aflat de ea și a confiscat-o, ducând-o la Viena. Cneazul Cândea și fiii săi au fost împroprietăriți de Ioan de Hunedoara și apoi de Matia Corvinul cu mai multe proprietăți, pe care familia le-a avut deținut până la primul război mondial.
