Teatrele din vestul țării, remarcate de UNITER. Ce spectacole din Timișoara au...

Teatrele din vestul țării, remarcate de UNITER. Ce spectacole din Timișoara au ajuns în selecția oficială a FNT 2015

0
DISTRIBUIȚI

moliendo cafe

În selecția oficială a Festivalului Național de Teatru 2015, care cuprinde 44 de montări din stagiunea recent încheiată, au fost incluse și două spectacole ale teatrului german timișorean, care au văzut luminile rampei în ultimul an teatral.


Spectacolele care au întrunit criteriile criticului Marina Constantinescu, directorul artistic și selecționerul festivalului, sunt „Electra” după Eschil și Euripide, în regia lui Bocsárdi László și „Moliendo café” (foto), o coproducție cu teatrul maghiar, în viziunea scenică a reputatului regizor Silviu Purcărete.

Festivalul, cotat drept cea mai reprezentativă manifestare de gen care reflectă creația teatrală națională, a ajuns la cea de-a XXV-a ediție și se va desfășura între 23 octombrie și 1 noiembrie la București. Festivalul este organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER), în colaborare cu ministerul Culturii, primăria capitalei și ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București). Printre spectacolele selectate se numără producții nominalizate sau premiate atât la gala UNITER cât și la alte festivaluri importante din țară, alături de teatrele prezente în mod obișnuit în selecție fiind selectate și spectacole ale unor teatre care nu au participat până acum la festival, printre acestea numărându-se și Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.