Frații lui Andrei Mocioni au dus, la rândul lor, o politică militantă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, implicându-se alături de ceilalți membri ai familiei în susținerea drepturilor naționale ale românilor.
„Nici un deputat să nu-și poată vinde încrederea poporului pentru vreo dregătorie”
Antoniu Mocioni (1816-1890) a urmat studiile secundare și superioare la Budapesta, înrolându-se apoi în armată ca locotenent într-un regiment de husari, dar după căsătorie a renunțat la serviciul militar, ocupându-se de administrarea moșiilor soției sale din Ungaria de nord. În 1858 a cumpărat domeniul din Bulci, fostă proprietate a abației romano-catolice din comună, unde a pus bazele unei gospodării model prin sistemul de exploatare a terenurilor. Ulterior și-a extins proprietatea, cumpărând marele domeniu „Pusta Sân-Paul” din hotarul comunei arădene Curtici.
La alegerile din 1865, Antoniu Mocioni a candidat în circumscripția Șiria, împotriva candidatului guvernamental, Ioan Bohuș, care avea proprietăți în zonă. A obținut mandatul de deputat cu o majoritate absolută de 2.288 de voturi. Tot în circumscripția electorală Șiria a candidat Antoniu Mocioni și la alegerile parlamentare din primăvara anului 1869. În anii anteriori, concomitent cu demersurile deputaților naționaliști din dieta anilor 1865 – 1868, Antoniu Mocioni a făcut un adevărat turneu pentru a susține egala îndreptățire a popoarelor nemaghiare din Ungaria, câștigându-și foarte multă popularitate. Convingerile sale politice pot fi sintetizate în cuvintele pe care le-a rostit la Timișoara, cu ocazia prezentării programului național: „Nici un deputat să nu-și poată vinde încrederea poporului pentru vreo dregătorie”.
Antoniu Mocioni a cîștigat și alegerile pentru dieta din 1872-1875 în circumscripția Șiria, când a fost proclamat și candidat al alegătorilor români din circumscripția bihoreană Aleșd. Presiunile făcute de guvernul Tisza s-au soldat cu înfrângerea lui la alegerile din 1875, ceea ce l-a făcut să se alăture aripii politice care adoptase atitudinea pasivistă. De-a lungul celor zece ani în care a fost deputat în dieta maghiară, Antoniu Mocioni a fost președintele clubului parlamentar al naționalităților, a fost o prezență activă în viața bisericească a românilor bănățeni și ardeleni, susținând despărțirea ierarhică de biserica sârbă, a sprijinit, alături de întreaga familie, așezăminte de cultură, a fost directorul „Asociațiunii naționale” din Arad.
Activitatea lui a fost strâns legată de începuturile instituțiilor prin care s-au pus bazele organizării economice și financiare ale românilor bănățeni și ardeleni, el având un rol hotărâtor la înființarea băncii „Albina”.
„Are sentimente naționale și se bucură de încrederea poporului”
Un alt fiu al lui Ioan Mocioni, care a fost părtaș la tumultoasa viață politică a Banatului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost Gheorghe Mocioni (1823-1887). Născut la Budapesta, a urmat în capitala maghiară cursurile facultății de drept, ocupându-se apoi de administrarea domeniilor sale din Vlaicoveț și Birchiș.
A intrat în politică în 1865, alături de frații săi Andrei și Antoniu, și a fost ales deputat în dieta maghiară a circumscripției electorale Moravița, cu o majoritate zdrobitoare. La alegerile din 1869 pentru următoarea legislatură, deși guvernul l-a susținut pe Atanasie Raț, candidatul partidului condus de Francisc Déak, Gheorghe Mocioni câștigase încrederea românilor, dovedindu-le că „are sentimente naționale și se bucură de încrederea poporului” și a câștigat un nou mandat, cu 922 de voturi față de cele 315 obținute de contracandidatul său. Alegătorii lui Gheorghe Mocioni i-au făcut, la Vârșeț, o primire entuziastă, au organizat în cinstea lui un banchet și întreg orașul a fost în sărbătoare. Gheorghe Mocioni a obținut în aceeași circumscripție un al treilea mandat, pentru dieta din anii 1872-1875, ultima din care a făcut parte.
În anii în care a fost deputat în dieta maghiară, Gheorghe Mocioni a susținut, la rândul său, politica națională a românilor, a fost membru marcant al clubului deputaților naționaliști din parlamentul ungar și și-a adus contribuția la toate acțiunile cu caracter național cu care a fost contemporan. În viața bisericească a fost deputat în sinodul eparhial din Caransebeș și a sprijinit cu generozitate tinerii români care doreau să-și continue studiile.
