Jurnal de tabără (II) A noastră Dubova, o zi ludică și plină...

Jurnal de tabără (II) A noastră Dubova, o zi ludică și plină de culoare, artă și reverberații în stare pură, la malul Dunării FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-973853813">
Copyryght  © 2005 Cosmin Ioachim
Astăzi am celebrat la Dubova noastră un soi de girls day. Alături de Fora Răducan și Maria Balea. Ne-am izolat într-un colț de lume și am vorbit despre flori, fete, filme și băieți. Mai mult eu, fiindcă ele lucrau.

Flora Răducan decupează prin pictură, prin forţa unei sintaxe lăuntrice, prin explozii şi prin dezlănţuiri expresioniste, stări de melancolie, afecte, vibraţii cu o sonoritate grea şi profundă. Picturile Florei sunt organice (şi cu organ). Sunt vii. Le simţi tremolo-ul, tensiunea, parfumul. Deşi o artistă foarte tânără, nefiind nici pe departe o debutantă, are nervul şi luciditatea generaţiei ei, o generaţie foarte ancorată în real, în exerciţiul existenţial, ce imprimă artei contemporane dinamică şi atitudine.

În pictură Flora aproximează trasee, deviază sensuri, recompune universuri la limita dintre demiurgia romantică şi nonşalanţa ludică. Între gestul agonic şi acalmie, artista încearcă să plaseze echilibrul fragil al unei lumi cu o puternică încărcătură metafizică. Ca temperament artistic Flora îşi dozează remarcabil discursul, pune în surdină gravitatea şi dislocă patetismul din locurile în care el ar putea deveni strident. Pensulaţia nervoasă pe spaţiile mici, tuşele largi, sigure, în care energia retoricii şi energia mecanică se identifică şi unde tonurile elaborate reverbereză direct, creează un prim nivel de lectură al acestei picturi, acela al trăirii nemijlocite, al confesiunii abrupte, fără menajamente.

Maria este o artistă complexă şi provocatoare, o visătoare prinsă în mijlocul unei interacţiuni dintre simțire, inspiraţie şi talent, ce foloseşte instrumente artistice puternic-expresive pentru a modela lumea. Surprinde la maximă intensitate, cu desene de o rară tresărire, o metafizică a tragicului emergentă din meditaţia asupra limitei, prin includerea fenomenului cu dublu sens: cel al trimiterii finitului la infinit şi al coborârii infinitului la finit – punctul, linia ce compun pata. Convinsă că scopul intrinsec al formelor este de a însufleţi materia, Maria distinge contururi, le dă un nume de recunoaştere şi le rupe din sensul primordial-imaginativ al întregului.

Foto: Cosmin Ioachim Damian

Copyryght  © 2005 Cosmin Ioachim
Copyryght  © 2005 Cosmin Ioachim

Copyryght  © 2005 Cosmin Ioachim

Copyryght  © 2005 Cosmin Ioachim

Copyryght  © 2005 Cosmin Ioachim

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.