Start PERFECT în C pentru ASU Politehnica. ”Minerii” din Motru, bătuți clar...

Start PERFECT în C pentru ASU Politehnica. ”Minerii” din Motru, bătuți clar de ”studenții” din Timișoara FOTO & VIDEO

2
DISTRIBUIȚI

asu poli motru (8)

ASU Poli a avut parte de debutul perfect în Liga a III-a pe arena din centrul Timișoarei. Gătită în cele mai mici detalii, trupa alb-violetă nu și-a dezamăgit fanii care s-au îngrămădit în jurul gardului. Minerul Motru, prima victimă din acest eșalon, a fost depășită cu 3-0 (1-0).

”Știința” a suferit modificări pentru primul spectacol în Liga a III-a al Politehnicii susținute de galerie. Jucătorii au pătruns pe un tunel nou și spectatorii nu au mai avut acces în zona vestiarelor. Dacă tribuna unde se plătește bilet a fost umplută de galerie, Minerul Motru a avut ”lup singuratic” la Timișoara. Un fan oaspete a înșirat mai multe bannere pe gardul sudic.

Pe teren jocul nu a fost lipsit de emoții în prima parte. După cinci minute fâșnețul Hanu a creat pericol cu driblingurile sale, dar a tras slab. Peste șase minute Ghinescu avea să rateze o ocazie monumentală. Liber în careul mic, a trimis imprecis în urma unei lovituri de colț. În minutul 15 cei din Motru au ratat ocazia partidei pentru ei. Ghighilicea a scăpat singur cu Burtic la o eroare a gazdelor, dar a tras alături. Timișorenii au dominat apoi partida și au început să-și creeze noi șanse. Declicul avea să vină în minutul 36. Ghinescu e agățat de Tudoran în careu și arbitrul Dorin Voina, excelent azi, a indicat punctul cu var. Onoarea și responsabilitatea i-a revenit noului căpitan, Cristian Gălan iar nr. 21 a trimis pe jos pentru 1-0. În minutul 43 amfitrionii au mai făcut o greșeală copilărească. Bilia a trimis forțat la Burtic iar portarul a atins balonul cu mâna. S-a indicat indirectă, dar execuția lui Nicoloff a fost respinsă. Finalul reprizei a fost electrizant la poarta lui Bănică. Mai întâi Ghinescu a zguduit bara în apropierea vinclului cu un șut de la distanță, apoi mingea trimisă cu capul de Bădăuță a căzut pe transversală.

Descătușarea avea să vină în partea a doua. După ultima șansă a oaspeților de a reveni în joc, șutul lui Ghighilicea fiind din nou prea slab din poziție bună, minutul 61 avea să aducă golul 2. Birău a reluat simplu din centrul careului la centrarea perfectă pe jos a lui Taub. Intrarea lui Vucea a lăsat și ea amprente pe poarta gorjenilor. Noul intrat a închis tabela în minutul 74 cu un șut în cros la colțul lung. ASU Poli putea chiar să-și mărească avantajul, dar se bucura deja de atmosfera din jurul arenei pline ochi.

ASU Poli – Minerul Motru 3-0 și alb-violeții au făcut un mare pas cu dreptul în Divizia C.

ASU Politehnica Timișoara: Burtic – Contescu, Bilia, Gălan (cpt.), Taub – Giuricici, Rebenciuc (84′ D. Codrea), Țugui – Birău (66′ Vucea), Bădăuță (60′ M. Stancu), Ghinescu (80′ Tulcan). Antrenor: Sorin Brîndescu.

Minerul Motru: Bănică – Tudoran, Iclănzan, Dicu, Schinteie (75′ Gavrilescu) – Hanu, G. Cruceru (57′ G. Buga), Nicoloff (cpt.), Pruteanu – Ghighilicea – Cerbu. A mai intrat: Stroescu. Antrenor: Ion Alecu.

”Îmi doresc să jucăm și mai frumos”

Arena ”Știința” a fost azi în sărbătoare.


Peste o mie de spectatori s-au bucurat de primele trei puncte în C. Antrenorul Sorin Brîndescu e ca de obicei rezervat și se gândește la ce poate îmbunătăți la echipa sa înainte de prima deplasare, cea din vecini de la Giarmata. ”Fiind primul meci încă nu merg lucrurile foarte bine. Mă bucură și ne dă moral jocul de azi. Avem momente bune și mai puțin bune. E bine că am început cu dreptul acest campionat, încă suntem timorați de Liga a III-a. Nu mă așteptam să fie acesta scorul. I-am respectat, am fost foarte atenți. Sunt fericit că am dat trei goluri deși jocul pe atac are de suferit în continuare. Nu vreau să dau tonul la polemici, ne-am văzut de jocul nostru. Mă bucură că au venit spectatori în număr așa de mare. Îmi doresc să jucăm și mai frumos ca să atragem public”, a declarat Sorin Brîndescu.

Autorul primului gol al lui ASU Poli în C era încântat deși la final s-a ales cu tricoul rupt în duelurile cu… ”minerii”. ”Nu mă așteptam să fie așa clar pentru că nu cunoșteam adversarul. Suntem bucuroși că am făcut un joc bun. Am dat trei goluri și am mai avut ocazii. Ne-am apărat bine în primul rând. Îmi felicit colegii, sper să fim și mai buni. Mă bucur enorm, am marcat și la debuturile din Județ și Liga a IV-a, e un sentiment aparte”, a punctat Cristian Gălan.

2 COMENTARII

  1. Ce a fost plin ochi măi jurnalist de doi lei? Tu minţi cu pozele-n mână, uită-te la pozele 12,13, 15,22. Plină a fost doar tribuna galeriei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.