TIMIȘOARA UITATĂ Cum a devenit ultimul reprezentant al familiei Mocioni unul dintre cei mai bogați oameni din România

Alături de Ionel, cel mai mic fiu al lui Eugen Mocioni, Antoniu Mocioni a fost un ultim reprezentant al familiei care, după Marea Unire, a intrat în serviciul României Mari.

Antoniu Mocioni (1882-1943)

Din cea de-a treia generație a Mocioneștilor care a desfășurat o activitate publică a făcut parte și Antoniu Mocioni, fiul lui Zeno Mocioni și al contesei Maria de Sztáray. El a fost botezat cu numele bunicului său și crescut în tradiția românească a familiei.

După Marea Unire a intrat în serviciul statului român, a fost membru în Marele Sfat Național, deputat, ministru în primul guvern averescan pentru o scurtă perioadă iar în ultimii ani, mare maestru al vânătorilor regale, fiind decorat cu mai multe ordine românești și străine. A avut, de asemenea, un rol de frunte în viața economică, bisericească și culturală a Ardealului.

Ultimul reprezentant al familiei Mocioni a reușit să concentreze în Banat averea răsfirată a familiei, una dintre cele mai importante forțe economice ale provinciei. Pe lângă moșiile familiei din Banat, a avut case în Timișoara și București a deținut numeroase acțiuni la bănci, întreprinderi industriale și comerciale, fiind ales președinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România. A fost o personalitate apreciată de toți cei care l-au cunoscut și la înmormântarea sa au participat reprezentanți ai Casei Regale, numeroase oficialități și personalități ale vremii, iar serviciul religios a fost oficiat de episcopul Timișoarei, Vasile Lăzărescu.

Ionel Mocioni-Stârcea (1909-1992)

Cum n-a avut urmași, Antoniu Mocioni l-a înfiat pe Ionel Stârcea, descendentul unei familii boierești din Bucovina, i-a dat numele său și i-a lăsat întreaga avere.

Tatăl acestuia, baronul Ioan Victor de Stârcea, s-a numărat printre cei care au militat pentru unirea Bucovinei cu România la sfârșitul primului război mondial, fiind și membru al Consiliului Național Român din Cernăuți. Unul din copiii săi, Ionel, născut la Cernăuți, a fost înfiat de Antoniu Mocioni în 1925, când avea 16 ani, acesta fiind prieten cu tatăl său. Ionel Mocioni-Stârcea și-a obținut licența în litere la universitatea din Cambridge, fiind apoi recomandat de tatăl său adoptiv ca secretar particular al regelui Carol al II-lea. A fost numit apoi, mare maestru de vânătoare al Casei Regale.

La moartea lui Antoniu Mocioni a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din România, moștenind și un foarte întins domeniu pe Valea Mureșului, moșii în județul Neamț și sute de hectare de pădure. El a fost cel care i-a vândut Regelui Mihai castelul din Săvârșin și domeniul acestuia, pentru o sumă nu prea mare. În timpul domniei Regelui Mihai I, a fost pentru o vreme, mareșal al Curții apoi din nou mare maestru de vânătoare, iar după arestarea mareșalului Antonescu a lucrat în Ministerul Afacerilor Străine.

A devenit un personaj extrem de controversat în anii de după cel de-al doilea război mondial, când democrația românească își trăia ultimele zile. Arestat în 8 septembrie 1947, a fost judecat în procesul Maniu-Mihalache dar a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională și patru ani de degradare civică pentru „omisiune de denunț”. A scăpat cu o pedeapsă relativ ușoară în comparație cu liderii PNȚ, deoarece, șantajat de noua putere, a oferit anchetatorilor unele informații, neadevărate de altfel, despre liderii partidului.

Ulterior, a fost un martor al acuzării și în procesul înscenat lui Lucrețiu Pătrășcanu, dar în ciuda celor declarate a fost din nou condamnat la 15 ani de închisoare în 1954, când i-a fost confiscată și întreaga avere. A fost eliberat abia în 1964, când toți deținuții politici au beneficiat de amnistie, și i s-a permis apoi să părăsească țara și să plece în Elveția, unde soția sa locuia de mai mulți ani, în schimbul răscumpărării oferite de aceasta. S-a stabilit nu departe de Geneva, unde și-a sfârșit zilele în 1992.

Sursa foto: formula-as.ro