TUPEU Fata unui primar din Timiș a urcat băută la volanul mașinii...

TUPEU Fata unui primar din Timiș a urcat băută la volanul mașinii de serviciu a tatălui său și a produs un accident. Ce a făcut edilul la adăpostul nopții

1
DISTRIBUIȚI

masina-primarie-bethausen-1000x600

Șoferița unui autoturism VW Jetta, care se deplasa dinspre strada Caransebeșului, a pierdut controlul volanului și a lovit sensul giratoriu după care mașina a rulat peste 10 metri drept într-o scară de bloc de pe strada N. Bălcescu. Cele două fete din mașină nu au fost rănite, însă autoturismul a suferit avarii destul de grave, pierzând instantaneu uleiul la locul unde s-a oprit, scrie cetățeanul.ro

La volan se afla fata primarului din Bethausen, Ioan Lihoni, pe care polițiștii descoperit-o și băută, și cu mașina primăriei.


”Polițiștii au procedat la testarea conducătoarei auto cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,76 g/l alcool pur în aerul respirat. Tânăra a fost condusă la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a transmis pentru Cetățeanul Biroul de Presă al IPJ Timiș.

Conform martorilor, citați de aceeași sursă, după impact cele două tinere au încuiat mașina și au plecat. În jurul orei 5 dimineața și-a făcut apariția și edilul din Bethausen care a luat numerele jos de pe autoturism și l-a ridicat de la locul accidentului. Mașina era luată în leasing de Primărie.

Tânăra fiică de primar s-a ales acum cu dosar penal pentru conducerea autoturismului sub influența alcoolului. Contactat de două ori telefonic de reporterii publicației Cetățeanul, primarul Ioan Lihoni a spus mai întâi că se află într-un birou, apoi că se afla pe drum spre Timișoara și când i-au fost solicitate detalii despre accidentul de vineri seară nu a mai auzit ”din cauza semnalului”.

Foto: cetateanul.ro

1 COMENTARIU

  1. eu propun ca toate persoanele ce fac parte la un accident si recurg la demontarea nr de inmatriculare , sa li se intocmeasca dosar penal pentru punerea in circulatie a unui autovehicul neanmatriculat ,oricare ,chiar si simplu pasager, ori prietenii acestora veniti la locul accidentului.pentru ca se fac prea multe smecherii

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.