Sunt lucruri pe care oamenii fericiți nu le fac niciodată.
Nu am să exemplific. Eu sunt un om fericit. Iar acum sunt în doliu. E o stare cu care mă tachinam de mult, pare-se. I-au pus capac flotările culturale, ultimele descoperiri ale Curții de Conturi în ograda primarului și niște zâmbete strâmbe ale unor oameni incapabili să înțeleagă că și ei pot greși. Cel mai tare mă doare să văd oameni care greșesc și nu pot admite asta, și, pe cale de consecință, refuză să își ceară, civilizat, scuze.
Am înțeles zilele trecute că, dincolo de mitocănia semenilor mei aflați pe plaje din străinătate, unde își caută conaționalii ca să se laude – pe românește – cu firmele, mașinile și averea de acasă, dincolo de astea e impotența noastră de neam care s-a defectat de la un moment dat. Nu știu pentru voi cum e, dar pentru mine e o dramă. E moartea sufletului. Port doliu în mine că trăiesc acum. Îmi pare rău.
Da, asta e!
Nasol sa ajungi sa lucrezi la un birt media care nu te inghite de fel si sa mai si trebuiasca sa scrii la comanda. Sincer, si eu port doliu in mine ca traiesti acum. Si imi pare la fel de rau pentru asta….