EXCLUSIV Prima dovadă că tabăra de la Lunga nu este un simplu...

EXCLUSIV Prima dovadă că tabăra de la Lunga nu este un simplu exerciţiu, ci aşteaptă imigranţi UPDATE 1 Pentru ce infracțiuni se propun pedepse mai dure VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

vaca corturi refugiati lunga 1

Ministerul Administrației și Internelor continuă și astăzi instalarea taberelor pentru refugiați în județul Timiș. Forțele e ordine s-au concentrat în această dimineață în tabăra de la Moravița, unde lucrările au început mai târziu.

În tabăra de la Lunga toate pregătirile au fost finalizate încă de ieri, aici fiind adusă inclusiv o cisternă cu apă. În această dimineață au mai fost aduse doar câteva tomberoane și un mini-excavator. Cea mai mare problemă pentru cei care se ocupă de tabăra de refugiați a fost… cortul presei. Deși încă de ieri s-a stabilit locul până în care jurnaliștii au acces, astăzi de dimineață s-a cerut ca toată lumea să se mute cu aproximativ 150 de metri mai în spate, într-un loc de unde filmarea sau fotografierea taberei era aproape imposibilă.

„Am primit ordine. Aici e o bază militară, trebuie să vă mutați”, s-a rățoit un căpitan de la ISU. Într-un final s-a revenit asupra deciziei.

 

Cei din tabără așteaptă acum începerea exercițiului în care se va simula primirea unui grup de imigranți.

Vom reveni cu amănunte.

 

UPDATE 1 MAI a transmis un comunicat de presă în care anunță că din ordinul ministrului Gabriel Oprea s-a inițiat un proiect de lege pentru înăsprirea pedepselor pentru traficanţilor de migranţi.


„Iniţiativa este un demers de descurajare a celor care racolează, călăuzesc şi transportă persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României. Potrivit proiectului de lege, traficul de migranţi săvârşit în scopul obţinerii unui folos patrimonial sau când se desfăşoară prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea migrantului ori când acesta este supus la tratamente inumane, se va sancţiona cu o pedeapsă care poate ajunge până la 12 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi. Totodată, prin modificarea propusă la articolul 263 din Codul Penal, minimul pedepsei pentru infracţiunea de trafic de migranţi creşte de la 3 la 5 ani. În acelaşi timp, proiectul prevede confiscarea specială a bunurilor care au fost folosite în orice mod pentru săvârşirea acestor infracțiuni sau a banilor rezultaţi din traficul de migranţi”, se arată în comunicatul MAI. Creşterea minimului pedepsei le va permite procurorilor să solicite arestarea preventivă a suspecţilor.

UPDATE 2 Deşi MAI a susţinut că este vorba de un exerciţiu de verificare a vitezei de reacţie a structurilor sale, ridicarea celor două tabere, la Lunga şi Moraviţa, se dovedeşte a fi o pregătire a autorităţilor pentru primirea refugiaţilor. Astăzi, a apărut şi prima dovadă că tabăra de la Lunga va rămâne pentru mai multe luni şi nu este un simplu exerciţiu de verificat timpul în cât timp se pot ridica nişte corturi – în zona taberei se instalează  reţea electrică care va asigura iluminatul, dar şi prize în fiecare cort. De asemenea, în zona taberei se va extinde reţeaua de apă din apropiere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.