CH Poli vizează al doilea succes consecutiv acasă. La ce campanie au...

CH Poli vizează al doilea succes consecutiv acasă. La ce campanie au luat parte alb-violeții înainte de jocul cu CSM Ploiești

0
DISTRIBUIȚI

DSCF8799

Handbaliștii timișoreni sunt cu moralul ridicat după victoria cu Turda și vor să-și dubleze duminică punctele adunate. CH CSU Politehnica o întâlnește în Sala ”Constantin Jude” pe nou promovata din Ploiești. Antrenorul Pero Milosevic a fost mulțumit de ultimul joc și are aproape tot lotul apt medical.

”Nu avem foarte multe informații despre Ploiești, vom face vizionare video. Au fost trei jocuri dure, am pierdut un meci cu CSM la București pe care l-am jucat foarte bine. Am arătat că putem juca bine și în apărare și în atac. Dacă jucăm cu aceeași mentalitate avută cu Turda la început și în final putem aduce noi puncte, dar va fi un meci dur. E un joc foarte important pentru noi. E important să începem bine. Am fost mulțumit de cum am încheiat jocul cu Turda, cu caracter. Mă aștept să evoluăm la fel. La antrenamente s-a lucrat bine. Sunt doar mici probleme de ordin medical la Halcă la ultimele antrenamente, dar avem un staff medical bun și sper să-l recuperăm”, a declarat Pero Milosevic. CH Poli și-a recuperat în ultimul timp și ceilalți jucători care acuzau probleme medicale: Santeiu, Păiuș și Fenici.

Acasă, clar mai bine

CH Poli a câștigat primul meci în Liga Națională cu prima ocazie în care a revenit în Sala ”Constantin Jude”, deloc întâmplător luând în considerație spusele lui Andrei Păiuș. ”Jucăm acasă, avem deja din trei meciuri, două bune, am câștigat unul, suntem obligați să câștigăm și să facem un meci bun.


Va fi cel puțin la fel de greu ca și cu Turda. Trebuie să ne luăm punctele, puteam să o facem și cu CSM, dar au fost lucruri pe care nu le-am făcut noi bine și altele. Clar, nici nu intră în discuție. Una e să mergi la Jimbolia, zici că joci în deplasare, du-te vino, nu am avut cazare, ne-am plimbat două zile pe drum numai să facem antrenamente. La ora meciului la fel. Una e când joci acasă în Olimpia, simți altceva. Și alta e când mergi la Jimbolia, Sânnicolau și faci naveta”, a spus Andrei Păiuș. Interul lui Poli nu-i desconsdieră însă pe prahoveni, deși aceștia au trei înfrângeri în trei meciuri pe prima scenă. ”Ploieștiul are jucători care au mai activat în prima ligă, Antonaru în poartă, au jucători valoroși, dar eu cred că putem câștiga prin unitatea de grup. Cine are echipă în adevăratul sens al cuvântului, atunci aceea va fi cea care va gestiona cel mai bine campionatul”, a conchis Păiuș.

DSCF8803

S-au alăturat controversatei campanii cu flotări pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană

Handbaliștii alb-violeți au fost astăzi implicați, (de voie, de nevoie), în campania ”21 de flotări pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană”, care a fost mai degrabă criticată decât apreciată de opinia publică. Astfel, Fenici și compania au fost filmați separat, dar și împreună, făcând exercițiul, până la urmă simplu pentru un sportiv, înainte de antrenament. La campanie a luat deja parte și lotul Ripensiei Timișoara.

Partida CH Poli Timișoara – CSM Ploiești se dispută duminică, de la ora 12.30, în Sala ”Constantin Jude”. Jocul face parte din etapa a IV-a a Ligii Naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.