Lacul Poiana Mărului, minunea din Banat aflată în locul cu cel mai...

Lacul Poiana Mărului, minunea din Banat aflată în locul cu cel mai curat aer de pe Pământ FOTO

1
DISTRIBUIȚI

lacul poiana marului

O oază de linişte şi relaxare, în care turiştii îşi pot încărca energiile, într-un loc cu peisaje ca-n poveşti. Aşa poate fi descris, în câteva cuvinte, lacul Poiana Mărului, judeţul Caraş-Severin, aflat într-una dintre cele mai frumoase staţiuni din Banat, dar şi din România. Staţiunea Poiana Mărului reprezintă un colţ de rai din inima Munţilor Ţarcu, care atrage ca un magnet numeroşi drumeţi, mai ales că se spune că aici poate fi respirat cel mai curat aer din lume.

Lacul de acumulare Poiana Mărului este amplasat pe râul Bistra Mărului, iar priveliştea din acest loc este splendidă. Lacul este administrat de Ocolul Silvic din Oţelu Roşu şi se află la o distanţă de aproximativ 25 de kilometri de localitatea Oţelul Roşu, într-un decor pitoresc minunat.

lacul poiana marului

În ultimii ani, lacul, dar şi întreaga staţiune, a devenit unul dintre punctele de atracţie pentru iubitorii turismului de aventură. Pe apele râului Bistra Mărului se pot face rafting şi canioning, cei care se aventurează cu barca prin apa rece ca gheaţa au de trecut mai multe obstacole.


De asemenea, lacul Poiana Mărului este locul ideal pentru plajă, sporturi nautice, înot sau plimbări cu barca. Tototată, nu puţini sunt pescarii care vin în acest loc, aceştia pot prinde caras, păstrăv, clean sau oblete.

Întreaga zonă din Munţii Ţarcu a devenit, în ultima perioadă, locul în care-şi dau întâlnire iubitori ai sporturilor cu motor, care se întrec în cadrul unor competiţii inedite.

Dar, poate cel mai important motiv pentru care turiştii ar trebui să-şi petreacă măcar un weekend în staţiunea Poiana Mărului este acela că pot respira cel mai curat aer de pe Pământ. Cum este posibil? Datorită aerului puternic ozonat, unic în Europa. Potrivit cercetătorilor francezi, aerul din Poiana Mărului este mai curat chiar şi decât cel din zona Cascadei Niagara. Asta pentru că ionizarea este de zece ori mai mare, fiind benefică pentru sănătate şi prevenind apariţia anumitor boli.

Surse foto: Poiana Mărului – Caraş Severin, Tuza Florin şi Thomas Tremmel

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.