Petru Cermena, cel care avea să devină unul dintre cei mai de vază cetățeni ai Timișoarei în secolul al XIX-lea, s-a născut în cartierul Fabric, unde tatăl său era tăbăcar. A urmat clasele primare la școala sârbească din cartier, iar din 1820 până în 1826 și-a continuat studiile gimnaziale la Liceul Piarist din Timișoara, printre colegii săi numărându-se Pavel Vasici, Meletie Dreghici sau Petru Lupul, care aveau să devină la rândul lor personalități cunoscute ale orașului.
În serviciul orașului
Rămas orfan de tată și fiind singurul copil al familiei Cermena, n-a putut să-și continue studiile la universitate, deoarece mama sa, rămasă văduvă, nu mai avea posibilitatea să-l întrețină. La 22 de ani a intrat în serviciul primăriei, ca practicant fără salariu la „căpitănia poliției”, fiind apoi avansat în postul de cancelist. În timpul epidemiilor de ciumă din 1831 și 1836, când toată lumea căuta să se ferească de boală, el a fost printre puținii care a luat măsuri și a organizat activitatea pentru combaterea flagelului, izbutind să salveze mai multe mii de contaminați.
A ajuns să fie cunoscut și iubit de întreaga populație a orașului, recunoscătoare pentru spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în anii molimei. În 1869, Maria Doctorovici, o tânără pe care o salvase de la moarte dintr-un incendiu izbucnit în Mehala, unde se dusese să coordoneze stingerea focului, a devenit soția sa și multă vreme după aceea s-a vorbit în oraș de această poveste romantică.
Petru Cermena și pașoptiștii români
Tot ca un semn de recunoștință, a fost ales de timișoreni „căpitan suprem” al orașului, iar în toamna anului 1848, cînd s-a constituit la Timișoara Consiliul de Război și Comitetul Politic-Administrativ format din germani, sârbi și români, Petru Cermena i-a reprezentat pe aceștia din urmă alături de frații Petru și Andrei Mocioni, scopul lor fiind acela de a obține recunoașterea națiunii române și egala ei îndreptățire cu celelalte naționalități din imperiu.
A purtat o bogată corespondență cu Pavel Vasici și George Barițiu despre evenimentele din acel an, împărtășind cu ei aceleași idei.
La îndemnul lui Pavel Vasici, a organizat chiar o întâlnire a unor fruntași ardeleni cu cei ai bănățenilor la Lugoj, pentru a stabili un program comun. După înfrângerea revoluției și constiuirea provinciei administrative Voivodina sârbească și Banatul timișan, a făcut parte din delegația română care s-a prezentat la Viena, pentru a susține revendicările românilor. Protestul înmânat ministrului de interne Alexander von Bach a rămas însă fără răspuns.
Petru Cermena, el însuși iubitor de teatru și muzică, s-a implicat și în promovarea mișcării literare și artistice a românilor din epoca sa, atât prin autoritatea funcției pe care o deținea cât și prin donații bănești.
S-a stins din viață în 1882, pe cand se afla la un tratament balnear la Buziaș, unde a fost înmormântat inițial. Ulterior, a fost adus la Timișoara și înhumat în cimitirul din Calea Lipovei, iar astăzi o stradă din Timișoara poartă numele său.
Surse foto: banaterra.eu, timisoreni.ro
