Născut la Timișoara în primăvara anului 1806, în vremea în care biserica ortodoxă română era subordonată celei sârbe, fiul lui Vasile Ungureanu a fost obligat, potrivit uzanțelor vremii, să poarte un nume derivat din cel al tatălui pentru a putea urma cursurile gimnaziale, fiind înregistrat sub numele de Vasici. A absolvit facultatea de medicină din Budapesta, unde și-a obținut licența cu teza “Pesta orientală”, o premieră medicală despre pesta animală, și a devenit un strălucit medic, dar este cunoscut deopotrivă ca publicist și scriitor.
Susținător al pașoptiștilor
Încă din timpul studenției a publicat mai multe lucrări de popularizare a medicinei, precum “Antropologhia sau scurtă cunoștință despre om și însușirile sale”, primul manual de fiziologie umană în limba romînă, „Dietetica sau învățătura de a păstra întreaga sănătate”, prima lucrare de nutriție în limba română, și numeroase articole în reviste românești ale vremii. A fost unul dintre primii medici români din Banat și Ardeal a lucrat în mai multe orașe transilvane și bănățene iar între anii 1836 și 1850 a fost medic șef și directorul carantinei din Timișul de Sus, nu departe de Brașov. A fost membru al dietei ardelene, prieten cu George Barițiu și Timotei Cipariu, sprijinind ideile de reformă națională ale acestora și i-a ajutat deopotrivă pe pașoptiștii din Moldova și Țara Românească refugiați în Ardeal. Având preocupări atât de diverse, a devenit atât membru al Societății Literare din București, cât și membru corespondent al Societății de medici și naturaliști din Iași. Nu s-a limitat la popularizarea științelor naturii, scriind și articole despre armonia și legile universului, despre viață și moarte, despre dreptul fiecărui om la instrucție și cultură, și a acordat o deosebită atenție problemelor de morală. A scris, de asemenea, meditații și poeme în proză, schițe și povestiri moralizatoare și satirice, alegorii și aforisme.
El este autorul “novelei bănățene” Ruja, prima nuvelă cu subiect țărănesc din literatura Banatului.
Premiere medicale
În domeniul medicinei s-a remarcat prin traducerea lucrării lui Christoph W. Hufeland, “Macrobiotica sau măiestria de a lungi viața” , cele două volume apărute la Brașov fiind completate cu observații proprii și cu statistici despre longevitatea bănățenilor, corelate cu influența unor noxe din meserii precum cele de tăbăcar, zidar sau tipograf, în care procentul acestora era mai ridicat. A luat, de asemenea, atitudine împotriva șarlatanismului practicat în medicină, s-a declarat împotriva exagerărilor hidroterapiei, așa cum se practica la vremea respectivă, și a întreprins o adevărată campanie pentru vaccinarea antivariolică. O altă preocupare a fost aceea de a îmbogăți terminologia științifică cu denumiri din vorbirea populară. Multe învățături ale sale au fost cuprinse în “Catehismul sănătății” și „Catehismul antropologic”, publicate la Timișoara în 1870. Pavel Vasici-Ungureanu a fost și întemeietorul revistei “Higiena și școala”, apărută inițial la Timișoara, între anii 1876-1877, iar apoi, până în 1880, la Gherla, în care a abordat probleme de educație sanitară sau de popularizare a descoperirilor științifice. Publicația lui Pavel Vasici a fost prima revistă de medicină din Banat și Ardeal. Pavel Vasici era, de altfel, cunoscut drept “medicul săracilor”.
Activitatea pedagogică
Pe lângă activitatea de popularizare a cunoștințelor de igienă și a noțiunilor elementare de medicină, a contribuit, în calitatea de referent școlar și apoi de consilier al școlilor ortodoxe, la ridicarea nivelului școlilor românești din Ardeal, semnând numeroase articole în revista “Amicul școalei”.
Din anul 1871 a fost corespondent al Societății Acedemice Române iar în 1879 a devenit membru titlar al Academiei Române, care i-a recunoscut meritele științifice. S-a stins din viață în 1881, la Timișoara.
Surse foto – acad-tim.tm.edu.ro, wikipedia, clasate.cimec.ro
