Azi începe cea de-a 11-a ediţie a Festivalul Simultan, dedicat artei media...

Azi începe cea de-a 11-a ediţie a Festivalul Simultan, dedicat artei media şi experimentului artistic. Unde are loc și ce artiști participă

0
DISTRIBUIȚI

svetlanaÎncepând de astăzi şi până în data de 10 octombrie, Timişoara devine din nou gazda festivalului Simultan, o manifestare dedicată artei media şi experimentului artistic.

Iniţiat de un grup de artişti, festivalul Simultan s-a născut ca un proiect având scopul de a creea un context cultural al prezentului pe scena locală, încurajând formele noi şi inovative de exprimare artistice, în domeniul artei vizuale şi sonore. Anual, au loc proiecţii de artă video, live performance-uri audio-vizuale, concerte de muzică experimentală, instalaţii şi conferinţe. Festivalul prezintă atât proiecte şi artişti locali, cât şi naţionali şi internaţionali, cu sprijinul diferitelor centre culturale străine care desfăşoară activităţi în România. Astfel, evenimentul îşi propune stabilirea de noi legături culturale şi artistice între scena artei româneşti şi cea internaţională.

Tema ediţiei din acest an a festivalului Simultan este „Talking to strangers“. „Oare ce ar conţine Voyager 3 dacă ar fi lansat azi, după 38 de ani? În 1977, s-a lansat în spaţiu un pachet informaţional al civilizaţiei umane, o selecţie  mai mult simbolică, dar cu intenţia de a fi interceptată sau descoperită de o civilizaţie extraterestră. Un fel de «say hello» sau «we are here» din partea omenirii. Azi, probabil că ar conţine microcipuri, cu smiley face la decodare corectă, probabil ne-am lăuda că am inventat un sistem de comunicare virtuală, sisteme inteligente de control? Auto-controlul sau controlul asupra celuilalt.


Am mai putea insera şi nişte e-book-uri despre natura umană pe un card micro-sd, doar am avansat şi cu psihanaliza. De ce n-am trimite o poză cu Osama sau cu terorişti pe care nu-i putem prinde, poate ne dă cineva o mână de ajutor. Poate am putea trimite un simplu strigăt de Ajutor, cu speranţa că în câteva mii de ani, când ne va descoperi cineva, ar mai fi şanse să ne salveze pe câţiva dintre noi. Sau Voyager 3 ar putea fi o nouă arcă a lui Noe, o capsulă de ADN-uri pentru o posibilă reconstrucţie. Până la urmă e important să ştim că nu suntem singuri şi să înţelegem cum am ajuns aici. Dar oare merită efortul? Sau nu ar fi mai inteligent să ne bucure faptul că existăm şi să co-existăm fără să ne exploatăm unul pe celalalt de dragul profitului, fără să ne exercităm puterea, dominaţia asupra celuilalt. Aceasta o fi natura umană, sau este doar motorul progresului? (…) Până una alta, «art must go on», contemplând şi acţionând, reacţionând cu mijloace creative, conştienţi fiind de puterea prezentului. Speranţele există atâta timp cât credem că există, atâta timp cât credem în puterea noastră creativă, ca să ne salvăm pe noi şi să sperăm într-un ecou mai larg”, explică organizatorii festivalului tema ediţiei din acest an.

Evenimentul va vea loc în Calea Bogdăneştilor 32 A (intrarea se face prin curtea Liceului de Industrie Alimentară). Deschiderea festivalului Simultan este programată astăzi, la ora 19.00, urmând ca pe parcursul manifestării să se desfăşoare live performance-uri cu Michael Cab (Cehia), Armies (România), Gondwana (Italia-Germania), Plejrek-Rekolta (Polonia – România), Somnoroase Păsărele (România), Sillyconductor şi Dreamrec (România), Kubikmilk (România), Marta Zapparolli (Italia- Germania), Svetlana Maras (Serbia), Erikm (Franţa), Yvat (România) sau Adda Kaleh (România). Biletele de intrare la Festivalul Simultan costă 10 lei pe zi sau 30 lei pentru toată perioada manifestării. În cele zece ediţii anterioare ale festivalului, Simultan a prezentat peste 500 de lucrări video și a găzduit peste 80 de proiecte de muzică experimentală, instalaţii media, workshop-uri și prezentări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.