Cum va muta primarul Nicolae Robu firmele Azur şi Continental în afara...

Cum va muta primarul Nicolae Robu firmele Azur şi Continental în afara Timişoarei cu ajutorul… vorbelor

0
DISTRIBUIȚI

protest timisoara poluare 3

După repetate apeluri publice prin care le-a cerut companiilor Continental şi Azur din Timişoara să reducă nivelul de poluare olfactivă, primarul Timişoarei promite o nouă cale de a convinge firmele în cauză să reducă poluarea sau să se mute.

E important de menţionat că, urmare a măsurătorilor oficiale, companiile menţionate mai sus nu au depășit limitele admise prin lege privind poluarea şi că în România poluarea olfactivă nu este reglementată.

„Nemulţumirea mea aici în Timişoara faţă de atitudinea unor companii creşte şi mă refer, presupun că intuiţi, că o să mă refer la poluatori.


Am constat când am fost pe teren, o parte aţi fost cu mine pentru a lansa lucrările la inelul IV, şi aţi văzut că în acea zonă de la Pădurea Verde se simte mirosul de cauciuc ars. Asta s-a întâmplat în timpul zilei, dar cetăţenii reclamă mai mult poluarea olfactivă de noapte. Pe de altă parte, în alte zone ale oraşului, începând cu zona Novatim, mai departe spre calea Girocului se resimte un miros foarte neplăcut care se pare că vine de la Azur, sau în orice caz de la Azur vine, dar nu pot exclude şi alţi poluatori. Eu cer Gărzii de Mediu să intensifice controalele, să aplice sancţiuni fără cruţare pentru orice poluatori. Avem tot respectul pentru compania Continental ca şi firmă serioasă de nivel mondial”, a spus Robu.

Primarul a conchis că deşi firmele respectă legislaţia şi nu pot fi mutate legal, nu va ezita să le critice public până când le va afecta imaginea atât de rău încât vor decide singure să plece. Robu a încheiat spunând că „nu vor face faţă oprobiului public la care sunt supuşi de mine şi de cetăţeni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.