Născut în cartierul Fabric din Timişoara, Emeric Andreescu (1848-1923), fiul lui Jiva Andreescu, a avut parte de o bună educaţie, cu toate că mai avea şase fraţi. A urmat studiile elementare şi gimnaziale la Timişoara, apoi Preparandia din Arad. Mai bine de un sfert de veac a fost învăţător confesional la Beregsău Mare, ani în care s-a remarcat şi printr-o bogată activitate publicistică.
Pedagog şi autor de manuale
Emeric Andreescu este autorul mai multor studii pedagogice şi a unor manuale şcolare în diverse domenii, precum fizică, botanică, zoologie, mineralogie şi istorie naturală, cele mai multe tipărite la Timişoara, iar unul la Graz. A fost unul dintre cei mai prestigioşi dascăli bănăţeni ai vremii respective, fiind multă vreme conducătorul reuniunii învăţătorilor timişeni.
A publicat numeroase articole şi reportaje în reviste şi ziare româneşti din Ardeal şi de la Budapesta, mai ales în “Albina” lui Vincenţiu Babeş şi apoi în “Luminătorul” lui Pavel Rotariu, care apărea la Timişoara.
Proprietar, editor şi redactor de gazete săteşti
Ca intelectual de frunte în lumea satului de odinioară, învăţătorul Emeric Andreescu s-a ocupat şi de educaţia tinerilor din sat şi a editat la Beregsău două gazete; la 1 august 1890 ieşea de sub tipar “primul număr al foii pentru cultivarea junimii şi tinerimii săteşti”, numită „Junimea română”, care urma să apară în fiecare duminică în lunile de iarnă şi de două ori pe timpul vacanţei de vară.
Gazeta nu a avut o viaţă prea lungă dar Emeric Andreescu a scos, tot la Beregsău, un alt ziar, “Săteanul”, o revistă social-literară care şi-a început apariţia în vara anului 1891 şi îşi propunea educarea locuitorilor de la sate.
Emeric Andreescu era “proprietar, editor şi redactor” al gazetei care avea drept subtitlu “foaie pentru trebuinţele noastre” şi apărea în fiecare duminică la o tipografie din Timişoara, la fel ca publicaţia precedentă. Redactor al gazetei a fost şi prima sa soţie, Emilia Andreescu.
Atunci când nu era ocupat cu instruirea a celor peste o sută de elevi pe care îi avea, Emeric Andreescu a desfăşurat o susţinută activitate culturală în comună, fiind o prezenţă permanentă în viaţa localnicilor. Alături de alţi intelectuali, a luat parte, în 1882, la înfiinţarea corului plugarilor, pe care l-a instruit şi al cărui dirijor a fost la scurtă vreme după înfiinţarea sa. A fost, de asemenea, unul din cei care au susţinut înlocuirea limbii slavone cu cea română la slujbele bisericeşti şi la înlocuirea vechilor cărţi slavone din biserici.
Susţinător al tinerimii de la sate
După ce a ieşit la pensie, Emeric Andreescu s-a întors la Timişoara şi s-a stabilit în Fabric. Împreună cu Nicolae Mitru, a înfiinţat în toamna anului 1904 gazeta săptămânală “Dreptatea şi lumina poporului”, printre colaboratori numărându-se şi Emilia Lungu, nepoata poetului Iulian Grozescu. Un an mai târziu, publicaţia şi-a schimbat numele în “Dreptatea poporului” şi avea ca subtitlu “foaie naţională, poporală, culturală, socială şi economică” şi, în primii ani de apariţie, avea o puternică tentă naţionalistă. În 1910 a colaborat la ziarul timişorean “Zorile”, editat de fostul învăţător Avram Indreica. Printre preocupările fostului învăţător din acei ani a fost şi aceea de a ajuta tinerii de la sate să-şi găsească o meserie sau să urmeze o şcoală profesională, în primăvara anului 1909 lansând chiar un apel în acest sens.
S-a stins din viaţă în 1923 şi a fost înmormântat la cimitirul din Calea Buziaşului, lângă prima sa soţie, Emilia, învăţătoare originară din Arad, care l-a susţinut în activitatea sa în toţi anii în care i-a stat alături.
Surse foto – beregsanuarhiva.blogspot.ro
Felicitari voua pentru minunata munca de revelare a istoriei banatene.Ma bucur sa vad ca, Banatul are istorie bogata,pentru ca si in perioada comunista si dupa,in nici o carte de istorie nu gasesti referinte despre Banat.