Votăm cu drag(nea)

Votăm cu drag(nea)

2
DISTRIBUIȚI

vali silaghi 09

Vrea, nu vrea, în loc să lupte cu cei care acuză acest lucru, PSD dă validitate ideii că, pe lângă faptul că se trage din PCR, nici măcar nu s-a schimbat prea mult odată cu trecerea timpului.

Exemplul numărul unu: numărul unu e doar unul. În buna tradiție a anilor ce-au fost, la alegerile pentru președinția partidului pe buletinul de vot se alfă numele unui singur candidat. Presimt că va fi o luptă strânsă.

Exemplul numărul doi vine chiar de la respectivul candidat, Liviu Dragnea, tătucul așa-numitei „legi antidefăimare”, deja trecută de Senat.


Care lege spunea că dacă eu (sau oricine, până la urmă) aș cataloga o persoană, sau chiar un grup de persoane care formează, să luăm un exemplu la întâmplare – un partid, drept „relicvă comunistă”, s-ar putea să am probleme și de plătit până-n 60.000 de lei. Păi dacă asta nu seamănă a cenzură, atunci nu știu ce-i. Versiunea scurtă, domnu’ Dragnea, în caz că 25 de ani n-au fost deajuns ca să vă obișnuiți cu ideea: fiecare are dreptul să-și spună părerea, iar ceilalți au dreptul de a-i spune că e idiot. Și invers.

Reacția adversă la adresa unor părți din această lege l-a făcut pe indubitabilul lider al PSD să calce un pic frâna și să anunțe câteva modificări. Oricum, proiectul e cel puțin neliniștitor, cu tot cu noile „îmbunătățiri”, și va trece cu siguranță prin Parlament pentru că, nu-i așa, politicienii corupți, hoți sau pur și simplu nesimțiți au și ei nevoie de protecție.

2 COMENTARII

  1. Adevărul este că PSD-iștii s-au priceput întotdeauna de-a lungul vremurilor ce să facă să piardă răsunător alegerile. Îi studiezi și nu încetezi să te minunezi. Românii votează și în tăcere. 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.