EXCLUSIV Un medic a fost muşcat de un câine fără stăpân chiar...

EXCLUSIV Un medic a fost muşcat de un câine fără stăpân chiar în faţa Spitalului Judeţean. Motivul STUPID pentru care Danyflor nu poate ridica maidanezii din zonă

7
DISTRIBUIȚI

caine_agresiv-428x640

Incident ruşinos pentru oraș în faţa Spitalului Judeţean din Timişoara, unde medicul urolog Petru Boiborean a fost muşcat de un câine în timp ce venea, din timpul său liber, la muncă, pentru a face o verificare suplimentară unui pacient.

„La venirea în spital am lăsat maşina lângă cabina unde stau portarii şi, parcurgând drumul spre spital, am vrut sa intru. Când am ajuns lângă intrare, cei doi câini erau langă ghereta cu ziare şi s-au repezit spre mine. Eu credeam că se joacă, apoi am vazut că erau zburliţi, s-au postat unul în faţă unul în spate şi au reuşit să mă muște în spate, spre capătul piciorului. Acum sunt în sala de operaţii, am anunţat la 112, a venit poliţia locală, au avut o discuţie cel de la chioşcul de ziare, care hrănea animalele.


Câinii sunt și acum afară, pe mine mă interesează să nu fie turbaţi”, ne-a declarat medicul.

Şeful Direcţiei Mediu din Primăria Timișoara, Adrian Bere, susţine că astăzi a chemat Danyflor acolo pentru a ridica animalele de pe terenul cu pricina. Însă Bere susţine că nu e treaba primăriei să facă asta. „Terenul Spitalului Judeţean este până la carosabil, e un teren care nu e domeniu public şi nu aparţine municipalităţii, nu poţi să faci alte lucrări decât cele care sunt pe domeniul public. Că altfel este ilegal să faci aceste activităţi pe un teren care nu îţi aparţine”.

Mai mult, Bere susţine că Danyflor a fost la mai multe univesităţi din Timişoara de unde a vrut să ridice câinii şi a avut scandal cu paznicii care hrăneau animalele şi care au făcut reclamaţii că se ridică animale de pe teren privat.

Surse de la faţa locului susţin că după ce poliţia locală a venit la faţa locului, un angajat de la un chioşc de ziare din zonă, care hrănea maidanezii, a fost dus la poliţie, după ce a devenit recalcitrant.

Locuitorii din zona Soarelui s-au plâns de mai multe ori, în trecut, de amenințarea haitelor de câini vagabonzi care prosperă pe trenurile virane din cartier.

Foto: Arhivă

7 COMENTARII

  1. Da este o mare problemă cu câinii vagabonzi
    Dar si aceia care le dă de mâncare si apară câinii vagabonzi au o mare vină
    Si pe ei ar trebui amendati
    O amendă consistentă
    Că cainii pot ataca si copii sau persoane vârstnice

  2. si daca cumva domnu boiborian o fi dat cu bolovani in cane??? hai??? ca cainel;e este preten la omu. si doamna asistenta luci zo=ice ca dom boiborian ieste un om reu si da cu bolovani dupe animalute. deci ???????????????

    • Dupa cate se pare Romania este o tara in care doar cainii au dreptul sa circule in siguranta pe strazi. Oamenii, nu. Cetatenii platitori de taxe si impozite, nu! Asa ne trebuie! Ne meritam soarta! Bravo! Bravo! Bravo! Cainii maidanezi sunt mult mai importanti decat un medic, salvator de vieti omenesti, mai importanti decat un copil nevinovat care este viitorul acestei tari, asta daca „animalutele” nu il vor sfasia si manca de viu!

  3. pe vremuri romanii erau cunoscuti pentru creativitate, improvizatie… pai cei de la DF nu trebuiau decit sa momeasca ciinii pe domeniul public si apoi sa ii prinda…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.