Mircea Rednic recunoaște: ”Am câștigat norocos!”. Cum au vrut oficialii lui ACS...

Mircea Rednic recunoaște: ”Am câștigat norocos!”. Cum au vrut oficialii lui ACS Poli și Dinamo să întrerupă partida

1
DISTRIBUIȚI

poli dinamo01_resize

Dinamo s-a impus cu 1-0 la Timișoara în urma unui joc disputat în condiții improprii. Ambele formații au cerut la pauză întreruperea partidei din cauza ceții dense, dar brigada condusă de Horațiu Feșnic nu a fost de acord. Antrenorul Mircea Rednic a recunoscut la final că echipa sa a câștigat norocos, în urma erorii portarului neamț.

”Sunt mulțumit nu de joc, de cele trei puncte. Era un meci care aștepta greșeala. Au greșit gazdele, îl felicit pe Essombe, că a fost pe fază. Timișoara a jucat bine. Prima repriză a aparținut adversarului. În a doua am echilibrat”, a declarat Mircea Rednic imediat după joc.

Antrenorul „câinilor” a povestit cum oficialii celor două echipe au încercat să oprească meciul după primele 45 de minute din cauza vizibilității reduse. ”Pentru noi a fost foarte greu.


Jucătorii s-au plâns, de aceea împreună cu observatorii, Stanciu și Dănciulescu am mers la cabine să încercăm să oprim acest meci. Arbitrul a decis să continuăm jocul”, a spus Rednic. ”Sunt puncte foarte importante pentru noi. Am câștigat cu noroc. Timișoara m-a surprins cu ambiție, cu agresivitate, noi ne-am apărat foarte bine. În atac nu prea am pus probleme. Și ca moral sunt mulțumit, înainte de meciul cu Steaua”, a mai precizat ”Puriul”.

Florin Marin: ”Nemeritat!” 

”Acesta e adevărul, noi am controlat jocul, am avut situații. A survenit acea eroare a lui Kirschstein care a decis partida. Sunt mulțumit de cum am dominat jocul, rezultatul e mincinos. Vizibilitatea a fost redusă”, a explicat Florin Marin. Antrenorul lui ACS Poli a confirmat că arbitrii nu au dorit să stopeze partida despre care s-a spus înainte de meci că ar fi trebuit amânată.

”Am avut ocazii bune de a înscrie, Dinamo nu a avut nicio situație de poartă. Zicu a revenit după o absență lungă, nu e ușor. Sunt convins că își va reveni”, a conchis Marin.

Liga I ia pauză pentru jocul naționalei cu Italia. Timișorenii nu au putut miza azi pe Dan Popescu, cu probleme la stomac. ”Această pauză e binevenită să-i recuperăm pe jucătorii accidentați. Vom face pregătire aici la Timișoara”, a adăugat Florin Marin în legătură cu perioada următoare. ACS Poli a rămas cu doar 15 puncte în clasament.

1 COMENTARIU

  1. MARIINE vezi ca si in meciul cu CFR am pierdut pe mana neamtului chiar nu-vezi bine , pleaca Dr—-lui de bosorog ca – ne duci in liga a2 a…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.