O remarcabilă personalitate a Lugojului din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului XX a fost preotul şi istoricul Gheorghe Popovici (1862-1927), autorul unei lucrări de referinţă despre istoria Banatului.
Protopop de Lugoj
S-a născut în localitatea timişeană Cliciova, într-o familie de intelectuali şi a urmat cursurile şcolii primare în comuna natală şi la Lugoj, remarcându-se ca un elev eminent. A studiat teologia la Cernăuţi, unde şi-a susţinut, în 1886, doctoratul în ştiinţe teologice, iar la Viena a urmat cursuri de filosofie şi istorie. Îndemnat de episcopul Ioan Popasu, a predat un curs de dogmatică la seminarul teologic din Caransebeş între 1886 şi 1887, stabilindu-se apoi la Lugoj ca protopop, funcţie pe care a deţinut-o până la sfârşitul vieţii. A fost, de asemenea, membru în Adunarea eparhială a Caransebeşului şi a fost ales membru în Congresul Naţional Bisericesc al Mitropoliei Ardealului.
În dieta din Pesta şi parlamentul României Mari
Gheorghe Popovici s-a remarcat şi prin implicarea sa în politică pentru susţinerea intereselor naţiunii române, ca membru al Partidului Naţional Român şi vicepreşedinte în filiala locală a acestuia. A fost ales deputat în dieta de la Pesta în 1905 şi 1907 şi a ocupat mai multe funcţii publice în administraţia locală, în 1918 a fost preşedintele Consiliului Naţional Român din Lugoj şi a redactat, în 1919, memoriul pentru integritatea Banatului, pentru a fi susţinut la conferinţa de pace de la Paris. A fost senator în primul parlament al României Mari şi vicepreşedinte al Senatului.
Istoric şi membru corespondent al Academiei Române
În 1904, Gheorghe Popovici a publicat la Lugoj lucrarea “Uniunea Românilor din Transilvania cu biserica romano-catolică sub împăratul Leopold” iar trei ani mai târziu, o culegere în două volume intitulată “Cuvântări bisericeşti”, care a apărut la Caransebeş. Gheorghe Popovici a fost preocupat şi de istoria Banatului şi a întreprins mai multe cercetări legate de istoria veche a provinciei, care au fost publicate într-o foarte documentată lucrare, “Istoria românilor bănăţeni”, apărută în 1904 la Lugoj. Excelenta lucrare, de o remarcabilă valoare ştiinţifică, i-a adus lui Gheoghe Popovici, în 1909, titlul de membru corespondent al Academiei Române, care i-a şi premiat cartea. În urma cercetării a numeroase izvoare documentare, a publicat numeroase articole despre vechimea şi continuitatea românilor în Banat şi în presa vremii, mai ales în ziarul lugojean “Drapelul” şi în publicaţiile timişorene “Luminătorul” şi “Dreptatea”. Articole pe teme teologice semnate de Gheorghe Popovici au apărut în publicaţiile “Candela” din Cernăuţi sau “Foaia Diecezană” din Caransebeş.
Multe din studiile lui Gheorghe Popovici s-au păstrat doar în manuscris.
Gheorghe Popovici, colaborator la Enciclopedia Română
Ca urmare a remarcabilei activităţi pe care a avut-o în fruntea filialei lugojene a “Astrei”, atunci când asociaţia literară şi culturală transilvană a decis să elaboreze şi să publice Enciclopedia Română, Cornel Diaconovici, prim-secretarul asociaţiei i-a cerut lui Gheorghe Popovici să colaboreze la întocmirea acesteia, alături de elita intelectuală a vremii. Lucrarea, apărută la Sibiu în trei volume, între 1898 şi 1904, a fost un reper cultural şi politic al românilor ardeleni până la Marea Unire. Gheorghe Popovici a fost, de asemenea, membru de onoare al societăţilor culturale “Societatea regală română de geografie”, “Societatea pentru educaţie cetăţenească”, “Societatea istorică şi arheologică din Timişoara”, “România jună” din Viena, ‘Societatea monumentelor istorice din Banat”.
A încetat din viaţă în 1927, la Lugoj şi este înmormântat în cimitirul ortodox al oraşului, alături de alte mari personalităţi bănăţene.
Surse foto – dccpcnjtimis.ro, agero-stuttgart.de, okazii.ro, wikipedia
