Aleșii locali, vot decisiv. Vezi dacă cei care nu şi-au plătit la...

Aleșii locali, vot decisiv. Vezi dacă cei care nu şi-au plătit la timp impozitele vor beneficia de scutirea de la plata unei părți a penalităților

0
DISTRIBUIȚI

dezbatere pe bugetul local 2015 18_resize

Discuții ample pe tema scutirii de la plata unei părţi din penalităţi pentru cetăţenii Timişoarei, astăzi, în plenul Consiliului Local Timişoara. Măsura a fost propusă de consilierul local Alfred Simonis, care a elaborat un proiect de hotărâre care prevede ca oamenii care nu şi-au achitat impozitele să le achite retroactiv cu posibilitatea de a plăti numai 30% din penalităţile aferente.

Primarul Nicolae Robu a comentat că „îndemnul meu este să nu votați acest proiect. I-am cerut domnului director Bodo să facă un raport. Numărul celor care au beneficiat de aceste facilități, atunci când ele au funcționat, a fost foarte redus, 10 sau 14%. Nici nu se atinge măcar vreo țintă că reuşim să facem încasări de la o majoritate substanțială a datornicilor. (…) Cred că toată lumea trebuie să facă efortul de a-și plăti dările, pentru că toată lumea își dorește să avem condiții cât mai bune, asistență medicală, securitate în oraș, și toate acestea, ca și fenomentul cultural și sportiv, nu pot fi susținute decât dacă avem venituri la bugetul local.


Ori veniturile la bugetul local nu cad din cer, ci sunt contribuții ale cetățenilor și agenților economici”.

Consilierul local Alfred Simonis a comentat că „pentru a beneficia de grațierea aceasta trebuie să cumuleze cele două condiții: să achite debitul și să achite 30% din penalități. Vă spun că în ultimii cinci ani de zile au fost patru HCL prin care CLT a aministiat persoane juridice. Două chiar în mandatul nostru. Cu alte cuvinte, noi în mandatul acesta am am amnistiat persoane juridice, fundații și asociații, dar persoane fizice nu. Dacă nu îi ajutăm să achite aceste impozite, rămâne să îi urmărim o viață întreagă, să le punem sechestru pe conturi.” Consilierul local Dan Idolu a atenționat că așa cum oamenii primesc facilități pentru că plătesc mai repede, așa ar trebui să primească și dacă plătesc după ce au rămas restanțieri. În prezent circa 85% din timișoreni își achită impozitele la timp.

Șeful Direcției Fiscale, Adrian Bodo, a spus că „eu am făcut un raport. Nu cred că nici că e bine, nici că e rău. Vreau să vă spun că sunt și mulţi oameni care au bani și nu plătesc, dar și oameni care nu au bani. Sunt și mulți oameni care nu pot să plătească și nu pot fi puși la plată pentru că nu au bunuri urmăribile”.

Proiectul a picat cu 12 voturi pentru, voturi împotrivă de la Florian Stoian şi Petrică Folică, şi abţineri din partea restului consilierilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.