În România, persoanele cu dizabilităţi fizice sau intelectuale sunt condamnate la o viaţă pe care şi-o petrec mai mult închise în casă, izolate. Chiar dacă şi-ar dori să aibă un loc de muncă, aceste persoane nu au unde să lucreze. Şi asta pentru că, deşi legea le obligă să angajeze un anumit număr de persoane cu dizabilităţi, multe firme reuşesc să fenteze legea apelând la tot felul de mecanisme.
Potrivit statisticilor, în România există peste 752.000 de persoane cu dizabilităţi, din care 110.000 sunt adulţi cu handicap mental. În judeţul Timiş trăiesc 24.000 de persoane cu handicap, însă doar 1.500 din acestea sunt angajate în muncă, adică puţin peste 6%. „În ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi mentale, doar 62 sunt angajate în muncă în tot judeţul Timiş, 38 din acestea fiind angajate în unităţile protejate ale Fundaţiei „Pentru Voi”, iar 12 pe piaţa liberă a muncii, cu sprijinul serviciului de angajare în muncă sprijinită al fundaţiei”, spune Laila Onu, directorul Fundaţiei „Pentru Voi” din Timişoara.
Deşi în judeţul Timiş sunt, în total, 29 de unităţi protejate, 28 dintre acestea angajează doar 12 persoane cu dizabilităţi intelectuale.
Şi la nivel naţional, procentul de angajare al persoanelor cu dizabilităţi intelectuale se situează mult sub 1%, fiind grupul cel mai vulnerabil pe piaţa muncii.
200 de persoane cu dizabilităţi intelectuale beneficiază de serviciile oferite de Fundaţia „Pentru Voi” din Timişoara, în cadrul căreia funcţionează şi trei centre de zi. Marea majoritate a acestor persoane sunt cu dizabilităţi severe, care nu ştiu să scrie, să citească sau nu pot vorbi. Tocmai de aceea, famillile sunt cele care le îngrijesc non-stop. Laila Onu trage un semnal de alarmă şi spune că ar fi nevoie de mai mult personal care să ajute aceste familii în îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi severe din judeţul Timiş, care au nevoie de supraveghere 24 de ore din 24.
„Noi avem un centru de zi în care persoane cu dizabilităţi severe sunt aduse de familie şi stau în fiecare zi timp de opt ore, timp în care cei care au grijă de aceste persoane pot să-şi rezolve treburile. Dar este nevoie de mult mai mult. România acordă mult prea puţină atenţie serviciilor sociale, socialul este pe ultimul loc. În România, tot timpul au fost altele mai importante decât oamenii şi problemele lor”, a conchis Laila Onu.
