FOTO Planuri mari de viitor pentru antrenorul Paul Codrea. Ce spune despre...

FOTO Planuri mari de viitor pentru antrenorul Paul Codrea. Ce spune despre proiectul de la Ghiroda, ASU Poli și campania naționalei pentru Euro 2016

0
DISTRIBUIȚI

Codrea (31)

Paul Codrea o antrenează din toamnă pe ACS Ghiroda și a început totodată să lucreze cu copii în localitatea în care a crescut. Fostul internațional se pregătește în continuare de noua carieră și așteaptă în această iarnă concretizarea unei oferte din Liga a II-a. Peste jumătate de an el ar putea să-și reîntâlnească fosta echipă, ASU Poli, din postura de adversar.

Străinul cu cele mai multe prezențe în tricoul Sienei, Paul Codrea, a dat recent examenul pentru obținerea licenței A de antrenor. Fostul mijlocaș nu a fost singurul timișorean la testare. ”M-am descurcat, a fost bine. Am fost din zonă cu Cosmin Stan, care a pățit ca mine, și Sorin Vlaicu”, ne-a spus Codrea. Referirea la Stan fiind evident legată de modul în care acesta a fost îndepărtat de la Ripensia, de pe primul loc, situație asemănătoare cu experiența lui Paul Codrea la ASU Poli. Tânăr antrenor la doar 34 de ani acesta nu se plânge, din toamnă a preluat-o pe ACS Ghiroda, chiar echipa cu care se lupta pentru titlul județean când era la alb-violeți. ”E foarte bine, chiar am terminat bine turul de campionat, era bine să mai dureze un pic pentru că eram în formă și cred că înfrângerea cu Ripensia a fost un moment psihologic, dacă reușeam un rezultat mai bun, cu siguranță plecam printre favorite în retur. Acum plecăm puțin din linia a doua, a treia, dar suntem acolo cu un mic handicap de recuperat”, explică Paul Codrea. Ghiroda e pe 3 în D, la patru puncte de primele două clasate: Ripensia și Mașloc.

Dorința sa de a reuși în noua carieră îi ocupă practic o mare parte din timp. Din toamnă Paul Codrea a început să pună bazele unei școli de individualizare la terenul său din Ghiroda. Echipa a primit provizoriu numele de COPA Juniors, inițialele vin de la numele fotbalistului cum e ușor de intuit, în plus, ”seamănă cu Boca Juniors”. ”O să o băgăm în competiții până la o anumită vârstă, după care aș vrea să fac o colaborare cu cei din Ghiroda, să nu ne călcăm pe bătături, în ghilimele, eu să-i duc până la un anumit nivel și de acolo, la juniori mai mari să-i preia ei. Ca să faci o echipă ai nevoie de teren, de spațiu, eu am un teren sintetic care nu e suficient, pentru cei mici e ideal, dar nu și cei mari”, adaugă fostul internațional. În prezent acesta are o grupă de copii sub 8 ani, dar și tineri de 13 ani, care se pregătesc în regim special.

Paul Codrea nu e singur în inițiativa sa, cel mai mare sprijin vine de la mama sa, Maria Codrea. ”Sunt ajutat, altfel ar fi foarte greu, mă ocup de echipa mare din Ghiroda, plus problemele personale, lucruri care implică mult timp.


Aici am un angajat plus mama. Care e aici în permanență. Asta vrem, să punem bazele unui centru bun de juniori. Mai ales că acum la ACS Ghiroda au început să se facă investiții, se pune nocturna, au început să facă terenul, sunt deja în picioare vestiarele noi, cu siguranță la anul baza va arăta excelent. Ar fi păcat ca un sat așa de apropiat de Timișoara să nu aibă un Centru bun de copii și juniori”, mai precizează Codrea despre planurile sale.

Surprins de parcursul lui ASU Poli și în așteptarea unui contract în B

Paul Codrea a comentat și evoluțiile peste așteptări ale grupării susținute de ultrașii timișoreni, în condițiile în care ASU Poli era nou promovată în C, unde e lideră în Seria a IV-a. ”Neașteptat de bine, dar sunt convins că returul va fi foarte greu. Până la urmă la Divizia C juniorii fac diferența iar ei au reușit să-i adune pe cei mai buni din zonă. Cred că asta i-a ajutat foarte mult. Plus că au păstrat mulți jucători care erau în nucleul echipei și când eram eu acolo”, mai spune Codrea.

Deși se concentrează pe munca de la Ghiroda, el ar putea da curs unei oferte din eșalonul secund în această iarnă și recunoaște obiectivul final în munca de tehnician. ”Sper să apară o ofertă bună din Liga a II-a, mi-ar plăcea să încep să antrenez și la profesioniști. Am vorbit ceva… vom vedea dacă se materializează. Dacă nu, continuăm aici. Îmi doresc să ajung în Italia, dar fac pași mărunți. Și siguri!”, conchide Paul Codrea.

Despre ”visul parizian”

Prezent în toate cele trei jocuri ale ”tricolorilor” la Campionatul European din 2008, ultimul turneu final la care a participat România, timișoreanul crede că actuala națională are avantajul că se califică în faza următoare și echipele de pe 3. ”Grupa pare accesibilă la prima vedere, depinde cum ne prezentăm noi la momentul Franța 2016, contează cum ajungi acolo, să nu ai accidentați, jucătorii să joace la cluburi. Pentru că degeaba ești în formă acum și nu la momentul turneului final, e foarte important să ai jucători importanți care joacă. E greu de făcut o comparație. Părerea mea personală e că noi eram mai valoroși atunci, dar acum rămâne ca cei de acum să demonstreze că sunt mai buni. Am avut o grupă infernală cu campioana și vicecampioana mondială, Franța și Italia, și Olanda care a ieșit pe locul 2 la următoarele mondiale. Acum și faptul că se califică cele mai bune locuri 3 e deja altceva. Un pic poate a scăzut nivelul. Cu mai puține echipe era mai greu”, a subliniat Codrea.

Fostul închizător s-a pus și în pielea selecționerului. Din echipa lui Paul Codrea nu ar lipsi ”astralii” Budescu și Alibec. ”În primul rând cred că trebuie să joace cei care au dus greul. Mie îmi place mult Pintilii, ca joc și constanță, se aseamănă un pic cu ce jucam eu. Alibec poate ar merita să fie selecționat. Depinde de el, e un pic suprapoderal, dacă s-ar pune la punct ar fi un jucător foarte bun”, a concluzionat tânărul antrenor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.