Inaugurări după model Ceauşescu – trafic management cu doar 2,2% din...

Inaugurări după model Ceauşescu – trafic management cu doar 2,2% din intersecţii monitorizate şi centru istoric nefinalizat cu artişti ţinuţi în frig ca să-l aplaude Robu FOTO

5
DISTRIBUIȚI

robu trafic management

La 11,11, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, urcă în microbuzul plin de jurnalişti ca să-i ducă la cele două inaugurări programate astăzi. Pe drum, în timp ce citeşte atent o hârtie, izbucneşte  „asta mi-a scăpat. Cum scrie că este unul dintre cele mai moderne centre de monitorizare a traficului din ţară când e cel ami moderm, poate chiar din Europa. E o inconsecvenţă, Culiţă”. „Modificăm şefu. Aşa e. Se modifică la presă”, aprobă Culiţă Chiş, şeful Direcţiei Tehnice din primărie. La centrul unde se monitorizează traficul, toată lumea stă aliniată. „Să vă arat ce nu aţi mai văzut”, le spune Robu jurnaliştilor în timp ce se pierde pe holurile amenajate după model de navă spaţială.

În interiorul centrului de monitorizare a traficului pe plasmele cât peretele se văd doar trei din cele 134 de intersecţii care acum, la inaugurarea proiectului, ar fi trebuit să fie supravegheate cu camere video şi semaforizate. Nicolae Robu trece rapid peste faptul că doar 2,2% din intersecţii sunt conform proiectului. „Termenul de finalizare este 31 decembrie 2015, termenul pentru lucrare e sfârşitul lui martie începutul lunii aprilie, dar ce se va face în 2016 e cu banu de la bugetul local. Se vor pune la punct toate intersectiile şi în final se va face o corelare încât traficul la nivel de ansamblu să fie optimizat. Totul este achiziţionat, dar mai sunt de montat camere. Sunt lucruri minore, atâta că mai e nevoie de timp pentru corelări şi stabilirea parametrilor optimi de ansamblu”, explică primarul. Sistemul de securitate este unul extrem de performant, programul putând, de exemplu, să semnaleze apariţia unui anumit număr de maşină în intersecţiile monitorizate sau să detecteze camioanele încărcate peste sarcină.

Se pleacă în viteză spre Piaţa Libertăţii unde se inaugurează reabilitarea centrului istoric. Cum se dă semnalul că primarul a coborât, cum fanfara începe să cânte cu foc. Deşi afară sunt doar vreo trei grade, angajaţi şi angajate din primărie, liberali şi câţiva curioşi se strâng la discursul lui Robu. Aproape jumătate de oră vorbeşte edilul despre proiect şi despre deschiderea culturală a oraşului, în timp ce colegii de partid se distrează făcându-şi poze şi punându-le pe Facebook. La final Robu mulţumeşte tuturor, inclusiv timişorenilor. „Când nu o să mai rămăi primar, o să fim mulţumiţi”, îi strigă un tătic cu copilul în braţe. Robu pleacă nervos şi ordonă scurt ca să nu-i mai audă pe contestatari „să cânte muzica”. Şi fanfara imediat se execută.

Primarul face pe ghidul pentru jurnalişti şi prezintă statuile.


Pe strada Vasile Alecsandri, câteva grupuri de artişti îngheaţă aşteptând să treacă primarul. Primii la care se opreşte Robu să aplaude sunt trei tineri care jonglează. La următorul colţ un recital de tobe pentru primarul care zâmbeşte mulţumit.  În piaţa Unirii, muncitorii dispar doar când apare primarul şi coloana sa. Rămân o grămadă de bucăţi de marmură neaşezate. Un artist îngheaţă cu creionul în mână aşteptând să-i admire portretele. Pentru animaţie, cei cu jongleriile sunt mutaţi rapid în faţa muzeului de artă şi îşi schimbă recuzita. Reapare şi o parte din fanfara din Libertăţii de data aceasta cu căciuli de Moş Crăciun în cap.

Un tânăr discută aprins cu un liberal pe tema lucrărilor de proastă calitate.”Domnu Căldăraru, haideţi că avem de făcut o treabă serioasă, chiar ne ocupăm de toţi derbedeii. Hai să ne vedem de treabă”, îi cere nervos primarul colegului de partid. Robu pleacă mai departe însoţit de şoferul Vasile, plasat strategic în spatele său, ignorând şanţurile din care ies ca nişte balauri cablurile electrice ale lucrării care tocmai, oficial, a fost inaugurată.

Foto: Adrian Pîclișan

5 COMENTARII

  1. Ce distrugere? Ce n-ați înțeles: „măcar ăsta face ceva!” Boceaua care de 42 de luni e slogan electoral în Timişoara.

    Altfel tare-s curios ce părere are ADR Vest despre inaugurarea asta: e OK? aşa e procedura? Ne va costa mult ambiția multprearealizatorului? Cam cât aşa, în termeni reali?

  2. Maimutoiul Lae e cel mai slab si penibil primar al acestui oras. Din pacate, va fi reales, pentru ca timisorenii nu mai sunt ceea ce au fost odata…

  3. aduce fanfara sa acopere vocile nemultumite. un nou truc plin de patetism! mersi robule! macar faci ceva! sper sa faci pe tine..

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.