O cunoscută personalitate timişeană, care a avut drept scop în viaţă emanciparea economică, socială şi culturală a bănăţenilor, a fost avocatul, filantropul şi omul politic Emanuil Ungureanu, născut la sfârşitul anului 1845 la Satchinez într-o familie de ţărani. După absolvirea liceului, la Timişoara, a urmat cursurile facultăţii de drept din Budapesta, iar în 1875 a intrat în baroul avocaţilor din Timişoara, profesând aici până în 1916.
Emanuil Ungureanu a construit școli şi instituţii culturale din averea proprie
Încredinţat că bunăstarea materială e generată de nivelul de cultură al oamenilor, Emanuil Ungureanu considera că trebuie mărit numărul şcolilor şi trebuie înfiinţate instituţii culturale în toate aşezările bănăţene pentru a împlini acest deziderat. A contribuit cu propria sa avere la realizarea acestor deziderate şi s-a preocupat de înfiinţarea unor şcoli şi cămine de ucenici pentru elevii români de care oraşul ducea lipsă, de subvenţionarea şi de buna funcţionare a acestora precum şi a unor şcoli din Arad sau Lugoj, şi a organizat corpul învăţătorilor din zona Timişoarei.
S-a numărat printre cei care s-au opus cu vehemenţă legii Apponyi din 1907, care intensifica maghiarizarea şi îngrădea învăţământul în limba celorlalte naţiuni din Transleithania, iar după 1918 a militat pentru înfiinţarea unei academii comerciale la Timişoara şi a trecut muzeul în subordinea oraşului, asigurându-i astfel un cadru stabil de funcţionare şi dezvoltare.
Fundaţia „E. Ungureanu”
Din 1898, Emanuil Ungureanu a înfiinţat mai multe filiale ale societăţii Astra, începând cu cea din Timişoara, a sprijinit societatea de lectură „Petru Maior” din Budapesta, societatea academică „România Jună” de la Viena, Societatea română de lectură din Cluj, iar după Unire a întemeiat numai în judeţul Timiş-Torontal, în doar şase ani, aproape o sută de filiale ale Casei de Educaţie Naţională, al căror rol era acela de a răspândi cultura la sate. El a fost cel care a finanţat construirea localului din Timişoara, pentru care a cheltuit jumătate din averea sa.
Conştient că instituţiile de cultură nu pot exista fără subvenţii, a înfiinţat în 1912 Fundaţia „E. Ungureanu” pentru ajutorarea unor instituţii culturale din Ardeal şi Banat, care dispunea de un fond de 500 de mii de coroane de aur şi din veniturile căreia acestea au fost susţinute. Interesat de crearea unei industrii şi a unui comerţ românesc, a sprijinit, de asemenea, înfiinţarea unor bănci precum „Timişeana”, „Lipovana”, „Luceafărul” sau „Protectorul” pentru creditarea meseriaşilor.
Politică prin presă
Ca om politic a fost membru al Partidului Naţional Român şi a susţinut presa care milita pentru apărarea drepturilor naţionale ale românilor, conducând, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ziarul „Dreptatea” din Lugoj, de pe urma căruia a avut nu mai puţin de 23 de procese, „Tribuna” din Sibiu, „Banatul” din Timişoara şi, împreună cu Alexandru Mocioni şi Vincenţiu Babeş, a finanţat, timp de şase ani, un contract pentru apariţia unor articole despre situaţia politică, economică şi socială a românilor din Ungaria în ziarul „L’Europe”.
În 1891 a fost desemnat membru în delegaţia care trebuia să înmâneze împăratului Franz Josef, la Viena, Memorandumul ardelenilor, dar s-a alăturat mai multor bănăţeni care au susţinut inutilitatea juridică a acestui demers, ulterior dovedindu-se că poziţia sa a fost corectă.
A fost, de asemenea, unul din reprezentanţii Banatului la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia şi a fost ales membru din partea Timişoarei în Marele Sfat Naţional Român. După unirea Banatului cu regatul României Mari, a fost numit inspector cultural, cu misiunea de a organiza şcolile timişorene, şi comisar ministerial împuternicit cu problemele culturale ale Banatului. A susţinut, de asemenea, înfiinţarea parohiei ortodoxe Timişoara-Iosefin, care s-a constituit în 1921 şi datorită demersurilor întreprinse de Emanuil Ungureanu.
A fost preocupat, deopotrivă, de istoria Timişoarei şi este autorul unei broşuri intitulate „Istoria activităţii politice a poporului român din Ungaria şi Ardeal”, apărută la Timişoara în 1925, în care face o trecere în revistă a principalelor momente istorice din aceste regiuni de la venirea ungurilor, aşezarea în Câmpia Panonică şi organizarea lor sub regele Ştefan I, până la Unirea din 1918.
A încetat din viaţă în primăvara anului 1929 şi a fost înmormântat în cimitirul din Calea Lipovei. Doi ani mai târziu, bustul său, cu inscripţia „Emanuil Ungureanu 1846-1929”, operă a sculptorului Gheorghe Groza, a fost dezvelit în grădina publică aflată atunci din faţa castelului Huniazilor, mai târziu fiind amplasat în faţa liceului Electromotor. În vara acestui an, statuia de bronz a fost furată de pe soclu, iar făptaşii au rămas necunoscuţi. În faţa liceului mai poate fi văzut acum doar soclul statuii celui care a făcut atât de multe pentru Timişoara şi întregul Banat.
Surse foto: enciclopediaromaniei.ro, panoramio.com, banaterra.eu
