Tradiţiile folclorice ne arată că din timpuri străvechi, mintea omului este legată de o lume supranaturală și miraculoasă, care îi este la fel de necesară ca hrana cea de toate zilele. Credințe și superstiții se întâlnesc la toate popoarele, din cele mai sărmane cocioabe până în palate luxoase, depotrivă la cei slabi sau puternici, la neștiutori de carte sau învățați care caută să dezlege tainele viitorului.
Românii au socotit ajunul Anului Nou cel mai prielnic pentru a încerca, prin fel de fel de mijloace, să privească în viitor și să îmblânzească tainicele forțe care le cârmuiesc viața. Imediat după apusul soarelui, se aprindea o lumânare de ceară curată, care era lăsată să ardă dinaintea icoanelor, pentru ca norocul să poată intra în casă. La fel ca în noaptea Sfântului Andrei, ușa și pragul casei, grajdurile și șura cu fân, membrii familiei și animalele erau date cu usturoi, în chip de cruce, pentru a alunga duhurile necurate.
Fetele de măritat încercau să-și cunoască ursitul și ştiau o mulțime de mijloace pentru a afla această taină. Se astupau ferestrele unei case, în așa fel încât nici o rază de lumină să nu răzbată afară. Pe o masă erau așezate diferite obiecte – un inel, un ban de argint, o oglindă, un piaptăn, un fus, un cărbune, un cuțitaș, o pietricică și o floare, care erau acoperite cu cîte o strachină. Fetele așezate în jurul mesei puneau mâna pe câte o strachină și li se proorocea viitorul în funcție de obiectul găsit sub aceasta.
Inelul însemna logodnă în cel mai scurt timp, banul de argint simboliza un bărbat bogat iar oglinda, un bărbat frumos. Cea care avea ghinionul să găsească cărbunele se va aștepta la un bărbat negru la față și la inimă iar piaptănul prevestea un bărbat urât. Fusul și cuțitașul erau și ele semne rele, în timp ce piatra și floarea însemnau că fata va rămâne la casa părintească și se va ofili ca o floare așteptând să se mărite.
O altă datină din ajunul Anului Nou era vraja cu plumbul topit, turnat într-un vas cu apă. În funcție de forma pe care o lua metalul răcit, fetele aflau cum le va fi ursitul, dacă se vor mărita curând. Unele forme erau rău prevestitoare iar dacă nu se putea distinge nici o formă, fata rămânea nemăritată în anul ce avea să vină. Dacă două coji de nucă în care erau puse câte o lumânare de ceară erau puse să plutească pe o strachină de apă se apropiau, fata urma să se mărite în cursul anului. Aceeași semnificație o avea și ceara picurată în apă, o picătură pentru fată și alta pentru ursit. În afara casei, mai multe fete cu câte o lumânare aprinsă în mână încercau să vadă în luciul apei din fântână chipul ursitului, iar dacă acesta se arăta, fata era sigură că în viitorul an va fi mireasă. Tot în ogradă, o fată cu ochii legați era dusă de mână de altă fată spre gard unde număra parii și îl lega pe cel de-al nouălea. Dimineață se ducea să vadă cum arată parul însemnat. Dacă acesta era drept și neted, ursitul ei va fi tânăr dar sărac iar dacă avea coaja groasă bărbatul va fi bogat. Un par scurt și noduros simboliza un om bătrân și sărac iar unul cu mai multe crăci, un văduv cu o mulţime de copii.
Și felul în care se purtau animalele din ogradă avea anumite semnificații, și cum ele făceau parte din viața gospodarilor, erau consultate ca niște oracole. Fetele de măritat făceau nişte turtițe din făină sau mălai iar prima fată care urma să se mărite era cea de la care pisica sau câinele lua cea dintâi turtă. Partea din care se auzea primul cântat al cocoșilor sau lătratul câinilor vestea din ce parte va veni pețitorul iar felul în care vitele sau porcul răspundeau îndemnurilor fetelor era tot un semn legat de măritiș. Magiile legate de măritiș sunt nesfârșite iar semnele așișderea și unele s-au păstrat până în zilele noastre, chiar dacă ele se săvârșesc în chip mult mai tainic decât în vremurile de demult.
