„Parodii şi alte poezii”, un happening mai altfel la Timişoara. Când are...

„Parodii şi alte poezii”, un happening mai altfel la Timişoara. Când are loc spectacolul

0
DISTRIBUIȚI

horeacrisovan

Amatorii de muzică şi poezie sunt invitaţi la un spectacol numit simplu „Parodii şi alte poezii“, în cadrul căruia vor fi prezenţi Călin Ionescu, Horea Crişovan şi Corneliu Vaida, eveniment care va avea loc în data de 27 ianuarie, de la ora 21.00, la Taverna.

„De la Corneliu Vaida mă aştept la cele mai interesante provocări. E un bun ascultător de muzică şi un om sensibil. Admirator al artei sub orice formă şi admirator al muzicii mele. De când mă cunoaşte se străduieşte să îmi facă numai bine. Prin gesturi, cuvinte frumoase, propuneri greu de refuzat.


Vestea că scrie poezie m-a bucurat. Aşa că mi-am făcut «cu toporul» loc în programul meu care devine din ce în ce mai aglomerat de vreo 3 ani încoace şi am acceptat invitaţia. În general, dacă citesc ceva de feeling sau mă uit în surdină la o emisiune cu imagini frumoase iau chitara în mână şi improvizez. De ce nu şi alături de Călin Ionescu? Sau cu al meu vechi prieten Corneliu? Sper să mă prind de fire de argint din poezia lui să le transform în poveşti muzicale. Şi să nu fiu «în plus» ci «un plus»“, ne-a declarat Horea Crişovan.

„A fost ideea mea. Eu scriu de mult versuri, unele ştiute, altele nu, unele apreciate, altele… necunoscute. Am observat că nu se fac în Timişoara spectacole de muzică şi poezie – şi atunci am apelat la doi prieteni, Călin Ionescu şi Horea Crişovan, care s-au arătat entuziasmaţi de proiect. Mai greu a fost cu găsirea datei, din cauza faptului că ei doi sunt artişti cu agenda cam plină, dar am reuşit să rezolvam şi partea asta. În rest, se vrea un happening altfel, o seară în care poezia umoristică şi de dragoste va avea suportul muzicii deja deplin apreciate a lui Horea, în interpretarea deja consacratului actor, care e Călin. Va fi pur şi simplu o seară de «cooltura» …sper!“, ne-a declarat Corneliu Vaida.

Intrarea la evenimentul Parodii şi alte poezii este liberă.

Foto: Alin Zelenco

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.