EXCLUSIV Sediul „Îngerilor Galbeni” şi locuinţa patronului, luate cu asalt de trupele...

EXCLUSIV Sediul „Îngerilor Galbeni” şi locuinţa patronului, luate cu asalt de trupele speciale ale Poliţiei Timiş UPDATE 4 Soţii Nedelcu, reţinuţi

3
DISTRIBUIȚI

ingerii galbeni la apa10_resize

Poliţişti de la Investigaţii criminale împreună cu cei de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Timiş au descins, în această dimineaţă, la sediul firmei „Îngerii Galbeni”, devenită celebră pentru scandalurile provocate în parcările din Timişoara prin ridicarea maşinilor şi solicitarea unor despăgubiri enorme proprietarilor pentru a le fi restituite vehiculele şi acasa la patronul firmei.

Vă reamintim că anul trecut, la sfârşitul lunii noiembrie, Răzvan Nedelcu, patronul de la „Îngerii galbeni”, a fost reţinut pentru 24 de ore fiind acuzat că a dat cu maşina peste mai multe persoane când încerca să scape de mulţimea furioasă adunată în parcarea de pe strada Miresei, unde un şofer a refuzat să coboare din maşina blocată de cei de la „Îngerii Galbeni”.

Percheziţiile din această dimineaţă se fac într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în care au fost conexate cele 16 plângeri penale pentru şantaj şi distrugere depse de-a lungul timpului de şoferi. Nedelcu, soţia sa şi alţi angajaţi ai firmei vor fi duşi la audieri.

UPDATE 1 Oamenii legii au părăsit locuința lui Răzvan Nedelcu, împreună cu acesta, omul de afaceri fiind dus la Secția 4 Poliție pentru audieri.

UPDATE 2 În urma perchezițiilor desfășurate au fost ridicate înscrisuri, precum și alte bunuri cu relevanță probatorie.
Dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara are ca obiect săvârșirea de către suspecții Nedelcu Răzvan Sorin şi Nedelcu Delia Florica, a 16 infracțiuni concurente de șantaj, ”prevăzute de art. 207 alin. 1 şi alin. 3 din Codul Penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal., constând în constrângerea, prin ameninţarea cu pierderea folosinţei autovehiculelor aflate în parcarea de pe str.


Miresei nr. 1 din Timişoara prin transportarea acestora la punctul de lucru al societăţilor şi suportarea astfel a unor costuri suplimentare considerabile (cca 25 lei/minut), îndreptată împotriva persoanelor vătămate pentru ca acestea să dea diferite sume de bani reprezentând taxă de deblocare a roţii autovehiculelor/de ridicare/de depozitare/de urgenţă, după caz, săvârşite în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial”, susţin anchetatorii.

UPDATE 3 Conform procurorilor „suspecții Nedelcu Răzvan Sorin şi Nedelcu Delia Florica, reprezentanţi ai SC Î.G.A. SRL și SC B.T. SRL, în perioada iunie 2015-noiembrie 2015, au pus la dispoziţia angajaţilor aflaţi în parcarea de pe str. Miresei nr. 1 din Timișoara  dispozitivele de blocare a roţilor, autoutilitarele pentru ridicarea autoturismelor parcate pe locurile închiriate de societăţile pe care le reprezintă, casa de marcat, au ocupat parţial, fără temei legal/contractual, locurile de parcare de pe str. Miresei nr. 1 din Timișoara aparţinând altor persoane juridice, pentru ca cele 16 persoane vătămate să fie obligate să parcheze pe locurile de parcare închiriate de SC Î.G.A. SRL și SC B.T. SRL. Ulterior, pe autoturismele victimelor au fost montate dispozitivele de blocare a roţilor de către angajaţii societăţilor ascunși în diferite autovehicule. Suspecții Nedelcu Răzvan Sorin şi Nedelcu Delia Florica au instruit angajaţii cu privire la modul de operare, sens în care le-au pus la dispoziţie autoturisme nefuncţionale în care să aștepte, fără a putea fi observaţi de persoanele vătămate. Susnumiții au desfășurat aceste activități în scopul de a dobândi, în mod injust, un folos patrimonial constând în taxa de deblocare/de ridicare/de depozitare a autovehiculelor. Persoanele vătămate au achitat taxa de deblocare a roţii, de cele mai multe ori, în incinta parcării, taxa oscilând între 488 lei și 888 lei. Victimele au acționat astfel întrucât primeau din partea angajaţilor ameninţarea faptului că riscă să piardă folosinţa autovehiculului care, la scurt timp după blocarea roţii, urma să fie ridicat din parcare și depozitat la sediul societăţii, iar pe toată perioada depozitării vor fi taxaţi cu 25 lei/minut. Sub imperiul acestei ameninţări cu săvârșirea unei fapte păgubitoare, persoanele vătămate au remis taxa de deblocare. Una dintre victime, pentru a putea pleca cu autoturismul personal din curtea punctului de lucru al SC Î.G.A. SRL și pentru a evita curgerea timpului care presupunea creșterea taxelor de depozitare, a remis suma de 1878 lei”.

UPDATE 4 După audieri, soţii Nedelcu au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

 

 

3 COMENTARII

  1. Sper ca odata cineva sa faca drptate in magaria asta de afacere. Problema e sa-i inhate pe toti partasii la aceste matrapazlicuri. De la cel mai inalt nivel pina la ultimul om care bloca rotile masinilor si arunca cu fierotanii dupa masinile oamenilor. Si in final, sa se termine pentru totdeauna cu aceste capcane denumite „parcari private. Cine vrea parcare privata, sa puna bariera si sa imprejmuiasca acel spatiu cu gard, iar la intrare sa fie afisat pretul stationarii.

  2. Atentie la D-NA PATORANA care iese cu sortul in fata , ca de ocupata d-na printre oalele cu mancare mai elibereaza si cate o factura cu „ASA ZISA CA SI O AMENDA DE LA POLITIE””,cei de la politie sa fie ingaduitori si sa o lase sa isi termine oala cu mancare si sa isi lase sortul in poarta . nu fiti rai d-nilor anchetatori .
    SA PLATITI TOTI DE LA A-Z CARE ATI INGADIUT ACEASTA ESCROCHERIE SI MAI ALES HANDICAPATII CARE II TINETI IN PARCARI .COPII TINERI CARE AR PUTEA INVATA O MESERIE SI NU SA STEA DEGEABA POATE POATE PICA UN FRAIER IN PLASA LOR SI IES DI ASCUNZATORILE DIN PARCARI CA SI SOBOLANII LA PRADA .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.