Nuvelistul şi promotorul limbii literare bănăţene Ion (Niţă) Popovici (1869-1893), supranumit mai târziu “Bănăţeanu” de cenacliştii “Convorbirilor literare”, s-a născut în primăvara anului 1869 într-o familie de meseriaşi opincari dar părinţii săi au avut grijă să aibă parte de o bună educaţie. A început studiile gimnaziale la Lugoj şi le-a continuat la liceul “Andrei Şaguna” din Braşov şi la liceul confesional din Beiuş. Încă din liceu a debutat cu un ciclu de poezii populare în revista “Familia”, publicând apoi primele poezii originale, basme versificate sau mici piese de teatru în ziarul “Tribuna” din Sibiu. În toamna anului 1890 s-a înscris la Institutul Teologic din Caransebeş dar în urma unui scandal amoros, doi ani mai târziu a plecat la Bucureşti, unde a fost angajat la “Liga pentru unitatea culturală a românilor” condusă de Nicolae Iorga şi a luat parte la mai multe manifestaţii de susţinere a mişcării memorandiste din Transilvania. În acelaşi an a participat la congresul studenţilor români de la Roman unde a vorbit despre influenţele pe care Vasile Alecsandri le-a avut asupra românilor transilvăneni.
Comparat cu Mihai Eminescu
După primele colaborări la ziare româneşti din Imperiul Austro-Ungar, la Bucureşti s-a apropiat de Titu Maiorescu şi a participat la cenaclurile “Junimii”, unde nuvela sa “În lume” a fost considerată de cunoscutul critic o “sărbătoare literară” şi s-a bucurat de aprecierea junimiştilor. Această nuvelă, precum şi cea intitulată “După un an de jale”, au fost publicate în paginile revistei Junimii, “Convorbiri literare” iar mentorul acesteia i-a dedicat, postum, un studiu în aceeaşi revistă, în care remarca realismul scrierilor sale inspirate din lumea meseriaşilor lugojeni, talentul cu care a descris “datinele şi năravurile” lugojenilor într-un grai bănăţean mult mai literar şi rafinat şi lirismul autentic din poezia “Pe-al lui umăr”, consemnând că “de la Eminescu încoace, a cărui influenţă de altminteri se simte şi în aceste poezii, nu s-a mai cântat iubirea cu atât adevăr şi cu atâta frumuseţe”. Maiorescu a remarcat, de asemenea, că scriitorul lugojean a avut meritul de a fi zugrăvit, printre primii, o parte a poporului “în forma nepieritoare a artei”, considerându-l un premergător al realismului de la începutul secolului trecut. “Cele două nuvele şi poeziile rămân dovada unui mare talent literar.
Puternica intuiţie originală, din care sunt izvorâte, conformitatea expresiilor şi acea măsură şi tonalitate egală care se găsesc aşa de rar în scrierile române, sunt semnul celui chemat şi celui ales” nota cel care a fost unul din fondatorii “Junimii”.
La rândul lui, Duiliu Zamfirescu s-a numărat printre cei care i-au preţuit scrierile în proză şi mai ales nuvela “În lume”; acesta îi scria lui Iacob Negruzzi că Ion Popovici Bănăţeanu “are în el stofă de scriitor şi merită să se intereseze lumea de el”. Printre cei care i-au apreciat opera s-a numărat şi criticul ardelean Ilarie Chendi, un promotor al curentului semănătorist în literatura română, care i-a remarcat colaborările la ziarul “Tribuna” din Sibiu. În 1921, nuvela “În lume” a fost inclusă şi într-o antologie de proză apărută în 1921 la New-York, în limba engleză. Exigentul critic George Călinescu aprecia, la rândul lui, că “nota particulară a lugojanului Ion Popovici Bănăţeanu, continuator al lui Slavici, cu acelaşi fel de oameni mocniţi, tardivi în desfăşurarea sufletească şi adânc preocupaţi de problema economică, este excesiva timiditate a eroilor. Mediul e al opincarilor bănăţeni”.
Ion Popovici Banățeanu, creator al limbii literare bănăţene
În afara meritului de a fi surprins o adevărată frescă socială într-o manieră deosebit de autentică, aşa cum apare şi în nuvela “Din viaţa meseriaşilor”, apărută în “Foaia ilustrată” din Sibiu şi publicată postum, în 1909, scrierile lui Ion Popovici Bănăţeanu se remarcă prin prospeţimea stilului şi a limbii, prin expresii pitoreşti şi colorate pline de farmec ale limbii vorbite în popor transpuse în limba literară, care redau atât de bine atmosfera oraşului natal, el fiind considerat, alături de Victor Vlad Delamarina, cu care a fost coleg de şcoală şi prieten, un creator al limbii literare bănăţene şi cel dintâi care depăşeşte o fază moralizatoare caracteristică literaturii ardelene din secolul al XIX-lea.
S-a îmbolnăvit de plămâni la scurt timp după debutul său literar şi a fost nevoit să se reîntoarcă acasă. A urmat o cură de băi la Tuşnad, pentru a-şi ameliora sănătatea dar fără vreun rezultat. Revenit la Lugoj, s-a stins din viaţă la sfârşitul lui august 1893, la doar 24 de ani. Strada pe care a locuit în Lugoj îi poartă astăzi numele dar casa în care a trăit a fost complet reconstruită pe vechiul amplasament.
Surse foto – enciclopediaromaniei.ro, dccpcnjtimis.ro, okazii.ro
