Un adolescent oprit de poliție în timp ce conducea sub influența alcoolului...

Un adolescent oprit de poliție în timp ce conducea sub influența alcoolului a murit câteva ore mai târziu într-un accident de mașină. Ce s-a întâmplat

0
DISTRIBUIȚI

accident lugojului03_resize

Un tânăr de doar 18 ani a decedat în această dimineață, în jurul orei 6.00, în urma unui accident de mașină petrecut pe șoseaua ce leagă Timișoara și Buziaș. Tânărul, originar din localitatea timișeană Sârbova, și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina în care se afla într-un cap de pod.

Polițiștii au explicat pentru cetateanul.ro că, cu doar trei ore înainte de nefericitul eveniment rutier, un echipaj al Poliției Rutiere din Timișoara îl oprise pe băiat, pe nume Raul-Andrei Chirilă, în trafic, acesta fiind găsit sub influența băuturilor alcoolice.


„Tânărul a condus un autoturism pe DJ 592, iar la kilometrul 22 a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul unui cap de pod. În urma accidentului, tânărul de 18 ani a decedat. În cursul nopții, în jurul orei 3.30, polițiștii Biroului Rutier Timișoara l-au depistat pe tânărul de 18 ani în timp ce conducea autoturismul pe Calea Aradului din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt IPJ Timiș, pentru sursa citată.

Chiar dacă i-au făcut dosar penal pentru faptele sale, tânărul a decis să se urce din nou la volan, fapt ce i-a fost fatal.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.