Consilierii PSD Timiş ar putea contesta bugetul Timişoarei pe motiv de NELEGALITATE....

Consilierii PSD Timiş ar putea contesta bugetul Timişoarei pe motiv de NELEGALITATE. Vezi ce nereguli au dezvăluit, la PRESSALERT LIVE, consilierii Dan Idolu şi Luminiţa Ţundrea VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

dan idolu

Bugetul Timişoare nu respectă legislaţia în vigoare – aceasta este concluzia emisiunii PRESSALERT LIVE din această seară, în care au fost invitați consilierii locali PSD Timiş, Luminiţa Ţundrea şi Dan Idolu. Legat de atitudinea viceprimarului Stoia, care a votat pro bugetului, Idolu a declarat că „înainte de şedinţă, cu două zile, a fost o şedinţă în care s-au analizat şi s-au stabilit obiectivele noastre în şedinţa de plen aşa cum facem la fiecare şedinţă. Dânsul (n.r Traian Stoia) a fost chiar hotărât mai mult ca oricare dintre noi să reclame neconformitatea acestui proiect de buget”. Despre modul în care este constituit bugetul pe acest an, Idolu a comentat că investiţiile propuse vin fără note de fundamentare care să arate necesitatea lor. S-au mărit „scriptic veniturile cu 38% asta în condiţiile în care s-a încălcat legea care spune clar nu ai voie decât la nivelul precedent pentru că în 2015 şi 2014 nu s-au realizat veniturile conform planificării.


(…) Acest buget este o platformă electorală, demagogică, cu obiective de dezvoltare care nu se vor realiza pentru că nu există resursă bugetară”.

Consilierul Luminiţa Ţundrea, în calitate de avocat, a declarat că „am constatat că bugetul nu conţinea documente foarte importante, noi le spunem note de funamentare. Aceste note de fundamentare înseamnă că atunci când tu iei decizia de a face o investiţie trebuie să explici de ce ai făcut-o. (…) Asta reprezintă o încălcare a legii. Domnul Robu nu este jurist. (…) Ce vreau eu să vă spun este că o hotărâre de consiliu local adoptată fără aceste note de fundamentare şi fără note tehnico-administrative este lovită de nulitate. Şi citesc articolul 39 care spune că proiectul bugetului local trebuie votat pe capitole, subcapitole, titluri, aliniate şi după caz şi pe anexe. Eu am fost prezentă la această şedinţă nicio secundă nu s-a pus problema să votăm proiectul bugetului în bloc. E adevărat că era mare, dar potrivit Legii Finanţelor publice locale el trebuia votat astfel”. Pesediştii au conchis că iau în calculc să conteste bugetul la Prefectura Timiș sau în instanţă. În calitate de nou lider al grupului consilierilor locali ai PSD Timiș, Idolu a promis că nu va mai accepta proiecte suplimentare pe ordinea de zi.

1 COMENTARIU

  1. Domnule Boța, chiar ne credeți proști pe toți? Promovati la greu Psd ul, pe banii fratilor, si vreti sa va credem ca sunteti impartial?uitați va la fața lui Idolu, ce va transmite fața acestuia? Hm?l ați întrebat pe Idolu ce calități îl recomandă pentru funcția de director al Aeroportului aterizat acum în Consiliul local? Pai el vorbește de buget când nu știe sa citească un bilanț? Știu ca nu veți lasa comentariul, însă am vrut sa va spun ca prea ați dat o în psd în ultima vreme de parcă ar fi îngerii păzitori ai Timișoara! Mai tăiați din ele….

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.