Încasări RECORD pentru Castelul Corvinilor, considerat unul dintre cele mai frumoase din...

Încasări RECORD pentru Castelul Corvinilor, considerat unul dintre cele mai frumoase din Europa. Câți turiști i-au trecut pragul anul trecut

0
DISTRIBUIȚI
castelul corvinilor
Foto: Mircea Serban

Una dintre cele mai frumoase atracții turistice din România, dar și din Europa, aflată în vestul țării, a înregistrat cifre record, în anul care tocmai a trecut. Castelul Corvinilor din Hunedoara a reușit să obțină în 2015 peste un milion de euro din vânzarea biletelor. Totodată, spectaculosul castel a fost vizitat de 287.000 de turiști anul trecut, o cifră record în istoria acestui monument istoric.

Cei mai mulți turiști au preferat să viziteze Castelul Corvinilor în lunile iulie și august. „Este cel mai bun an de când Castelul Corvinilor a intrat în circuitele turistice. În general, turismul a crescut în România și ne așteptăm ca acest trend să se mențină și pentru acest an.


De aceea, ne așteptăm ca la finalul anului 2016 să putem spune că numărul vizitatorilor care au trecut pe la castel a depășit 330.000 de oameni”, a declarat pentru Agerpres Costin Tinca, directorul Castelului Corvinilor.

castelul corvinilor
Foto: Sorin Tipcu

Cu încasări de peste un milion de euro din vânzarea biletelor, Castelul Corvinilor a devenit astfel unul dintre cei mai importanți contributori la bugetul local al Primăriei Hunedoara. În acest an va începe un amplu proiect de restaurare a monumentului istoric, a cărui valoare este de aproximativ zece milioane de euro. La final, turiștii vor putea să-și petreacă cel puțin o zi de vacanță aici.

Castelul Corvinilor a fost ridicat de Iancu de Hunedoara în secolul al XV-lea. Adulţii care doresc să-l viziteze trebuie să scoată din buzunar 20 lei, iar elevii şi studenţii, cinci lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.