Primarul Nicolae Robu se laudă cu TRANSPARENŢA din Primăria Timişoara. Ce notă...

Primarul Nicolae Robu se laudă cu TRANSPARENŢA din Primăria Timişoara. Ce notă internă a emis

0
DISTRIBUIȚI

DNA LA PRIMARIE07_robu (4)

Multitudinea de studii de fezabilitate şi proiecte tehnice cu cost sub 30.000 de euro (care pot fi acordate fără licitaţie) finanţate de la bugetul local pe anul 2016 au stârnit ample discuţii în plenul în care a fost votat bugetul local. Aleşii locali PSD Timiş au acuzat că sumele mici la care sunt estimate lucrările amintite mai sus facilitează acordarea acestora unor firme special alese de administraţia locală. Pentru a se spăla pe mâini de acuze, primarul Nicolae Robu a emis o notă internă.

„Eu dau frecvent note informative, domna Pintlie şi domnul Kristof (n.r. – Alina Pintilie, purtător de cuvânt al PMT și Robert Kristof, consilier al primarului), aici de faţă, participă la ședințele operative şi ştiu bine cât insist la respectarea legii de către toată lumea. Avem mecanisme interne de potecţie, am dispoziţii date, am inclusiv o parafă cu un text că tot ce se dă pentru plată este prefect legal, este conform cu realitatea, este în fel şi chip, le-am făcut ca să nu piardă vremea să scrie de mână, le-am făcut demult, pun ștampila şi semnează, iau toate măsurile pentru toate lucrurile ca în Primăria Timişoara totul să fie legal.


Eu am mai spus: nu răspund decât pentru mine, nu garantez decât pentru mine şi nici nu pot răspunde decât pentru mine. Fiecare răspunde pentru faptele lui. Ei, am atenţionat o zonă care pare mai vulnerabilă, aceea a atribuirilor directe pentru lucrări mai mici la şcoli, la diverse alte unităţi din subordinea primăriei să acorde atenţie maximă, să dea dovadă de transparenţă totală şi ştiţi bine că am spus anterior să se publice pe site-ul primăriei orice achiziţie măruntă de tipul acesta la care legea nu obligă la o asemenea transparenţă. Dumneavoastră nu aveţi nevoie să cereţi punctual cine a fost la licitaţie, la ce preţ s-a adjudecat ceva, găsiţi pe site. Aici se înscrie ceea ce am făcut”, a declarat Robu. Contractele de achiziţii publice pot fi consultate aici.

E interesant de spus că, spre exemplu, în anul 2015, primăria a plătit bani de la bugetul local către Univesitatea Polirtehnica din Timişoara pentru măsurarea calităţii aerului, asta în condiţiile în care în Timişoara există staţii ale Agenţiei Naţionale de Mediu. În ceea ce priveşte transparenţa, lucrurile nu stau chiar atât de bine precum le prezintă primarul, căci pentru întrebări simple, dar pe subiecte deranjante, jurnaliştii din Timişoara sunt obligaţi să depună cereri în baza Legii 544 la care primesc răspuns în 30 de zile, chiar dacă subiectul nu este unul complex şi răspunsul PMT este deseori neclar sau formulat în câteva rânduri care nu pot necesita 30 de zile pentru redactare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.