Război pe Facebook, sâmbătă seara, între Robu şi Simonis pe tema demisiilor...

Război pe Facebook, sâmbătă seara, între Robu şi Simonis pe tema demisiilor din PSD. Vezi cum se „gratulează” cele două tabere

2
DISTRIBUIȚI

robu simonis consiliul local

Chiar dacă este sâmbătă seara, confruntarea politică nu ia pauză, cel puţin pe Facebook. După ce preşedintele PSD Timişoara, Sebastian Răducanu, a anunţat că demisionează din funcţie după ce viceprimarul Traian Stoia a votat alături de PNL şi s-a aprobat bugetul administraţiei Robu, primarul Timişoarei şi copreşedinte al PNL Timiş a reacţionat în stilu-i caracteristic pe Facebook.


Nicolae Robu a susţinut că „nu e vorba de nicio demisie, ci de o demitere. Dl. Traian Stoia nu a mai suportat derapajele aparenţilor şefi ai săi pe linie de partid –mai ales că poate face zi de zi comparaţie între modul cum lucrează cu ei şi modul cum lucrează cu mine!- şi… a decis să-i demită”.

Primarul l-a lăudat încă o dată pe Stoia pentru că i-a fost alături şi nu a respectat linia PSD ca „să mă împiedice să continuu dezvoltarea Timișoarei, dând, în acest sens, ordine consilierilor locali PSD și celor care se gudură pe lângă ei să boicoteze bugetul pe 2016 și implicit proiectele prinse cu finanţare în el”.  Robu a cerut, din nou, să nu fie votat PSD pe motiv că „odată și odată trebuie schimbată această clasă politică și acest mod mizerabil de a face politică în țara noastră, iar Timișoarei i-ar sta bine să dea ea semnalul!”.

După câteva ore, Alfred Simonis, care şi-a dat şi el demisia din funcţia de preşedinte al grupului de consilieri locali PSD după votul lui Stoia, a dat replica pe contul său de Facebook, afirmând „am văzut de-a lungul anilor multe personaje mediocre care s-au perindat prin lumea politică și nu numai. Inclusiv partidul din care fac parte a promovat astfel de oameni. Dar parcă niciodată n-am avut parte de o caricatură mai mare decât Nicolae Robu”.

2 COMENTARII

  1. o fi el caricatura, dar la urmatoarele alegeri are sa vi-o traga asa de tare ca o sa ametiti si veti face spume la gura de furie. a-ti fi vrut ca viceprimarul, indiferent ce culoare politica are sa voteze impotriva propriului buget? asta-i amatorism politic curat si sa te dai nedreptatit ca nu ai fost in stare sa determini UN SINGUR consilier in plus, e penibil si arata calitatea amendamentelor propuse. de fapt demisia e o consecinta logica. unde-i cinele de paza a democratiei sa dezvolte subiectul asta?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.