SĂRĂCIE Dintre echipele cu pretenții din Banat doar cele două ”Poli” au...

SĂRĂCIE Dintre echipele cu pretenții din Banat doar cele două ”Poli” au plecat în stagii speciale de pregătire. Cum arată planurile de iarnă ale cluburilor din zonă

0
DISTRIBUIȚI

acs asu

Cantonamentele de altădată au devenit povești de spus la gura sobei. Situația financiară determină tot mai multe cluburi din vestul țării să renunțe la plecarea din localitate pentru pregătirea de iarnă. Singurele formații bănățene din primele trei eșaloane care au efectuat un stagiu clasic sunt ACS Poli și ASU Politehnica.

Formația din Liga I și-a comandat o pregătire cu costuri mult superioare, la un alt nivel, în străinătate. Stagiul din Antalya, bazat și pe jocuri amicale, unde nu a ieșit un bilanț fericit pentru trupa lui Florin Marin, a costat 31 de mii de euro.

Mai aproape, cealaltă Poli, ASU, a mers la Moneasa, pentru un stagiu cu adevărat clasic într-o zonă de munte. Liderul din C s-a bucurat de obicei de succes după cantonamentul de iarnă. Perioadă văzută de obicei ideală și pentru sudarea lotului cu noi jucători. În schimb, dacă reșițenii (fie Metalul sau CSM) preferă ca de obicei baza lor aflată practic lângă munte, nicio echipă din Timiș dintre celelalte componente ale Seriei a IV-a nu au plecat departe de propria arenă. Preferând stagii de obicei în regim semicentralizat în zonă. Altădată și ea la Moneasa, Giarmata a rămas acasă anul acesta. Formația timișeană are un buget mic și mulți jucători tineri, dar ocupă și ultima poziție în clasament.

Interesant e că grupările arădene sunt mai prezente în stagii centralizate în 2016. De exemplu UTA și Ineu se pregătesc și ele la Moneasa, la ele în județ ce-i drept, în timp ce Sebișul lui Neaga a preferat să meargă destul de departe, în Harghita.


Tot din seria de C timișeană Deva a ales Arieșeniul ca ”sediu de iarnă”. FC Hunedoara stă în schimb acasă.

Ripensiștii, între ski și ”Mănușarul”

Deși e deocamdată doar în Liga a IV-a, FC Ripensia Timișoara e o grupare care a renunțat la o plecare în 2016. Iarna trecută actualul lider era la Valea lui Liman, roș-galbenii nu au însă griji economice pentru care au preferat să stea oarecum acasă. ”Cred că una dintre cauzele pentru care nu se mai fac acele stagii clasice e factorul financiar, dar nu numai. De exemplu sunt echipe cu studenți sau care au și serviciu, unii sunt în sesiune. Eu personal am studenți care mergeau și reveneau de la ski de la Straja, doi lucrează. Am preferat să facem în localitate ca să am cât mai mulți jucători. Eu aș fi fost de acord să plecăm însă în condițiile mele, ca perioadă, iar un astfel de stagiu e util și din alt punct de vedere, poți merge undeva unde sunt mai multe echipe pentru jocuri amicale, nu să te bați tot cu cele din zonă”, ne-a spus Remus Steop, tehnicianul lui ”Ripi”. Un lucru bun pentru faptul că ripensiștii au rămas acasă e că aceștia au mai recondiționat cât de cât un teren lăsat în paragină în oraș, e vorba de ”Mănușarul” din Ciarda Roșie, locație aleasă pentru antrenamente de iarnă.

Stagii de iarnă ale echipelor bănățene:

ACS Poli: cantonament încheiat în Antalya, Turcia (21.01-02.02)

Metalul Reșița (L2): (3-13.02) cantonament la baza proprie din Valea Domanului

ASU Politehnica (L3): cantonament la Moneasa (27.01-06.02)

FC Ripensia (L4): (20-30.01) cantonament în regim semi-centalizat, încheiat, teren Mănușarul (Timișoara)

Millenium Giarmata (L3): ”centralizat” la baza proprie

Mama Mia Becicherecu Mic (L3): semicentralizat pe ”CFR” Timișoara (24.01-06.02).

CSM Lugoj (L3): a încheiat a treia săptămână semi-centralizată în oraș

*FC Caransebeș (L2): – echipa se retrage din B2

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.