Deşi nu au ajuns încă pe Bega, cele şapte vaporetto aşteptate în...

Deşi nu au ajuns încă pe Bega, cele şapte vaporetto aşteptate în Timişoara au nume. Cum le-a „botezat” primarul Nicolae Robu

1
DISTRIBUIȚI

robu nervos 1

Nu avem încă vaporetto, dar avem nume pentru ele. Deşi conform anunţurilor făcute de primarul Nicolae Robu pe parcursul acestui an, primul vaporetto ar fi trebuit să ajungă în urbea de pe Bega la finele lunii ianuarie sau în luna februarie, vaporaşele încă nu au ajuns în Timișoara, dar cauză că transportul acestora trebuie făcut cu vehicule speciale. Astăzi, edilul Nicolae Robu a anunţat că „așteptați de mult denumiri pentru cele șapte vaporetto.


Până la urmă o să aibă denumiri diferite. Am oscilat între a le da un nume şi apoi un număr de cod asociat cu acel nume. Până la urmă am considerat că este bine să mergem pe numele unor persoanlităţi din Antichitate sau istorice”.
Cele şapte vaporetto vor putea numele Burebista, Decebal, Traian, Glad, Huniade, Savoya şi Economu. Edilul a admis că deşi a făcut o consultare cu specialişti pentru a stabili numele vaporaşelor, decizia i-a aparţinut. „M-am consultat. Am făcut brain storming. Am avut trei idei ideea de a alege dintre numele de personalităţi acesta mi-a aparţinut, dar am discutat cu colegii dacă să mergem pe nume de ape sau pe diverse denumiri care au legătură cu Timişoara, de exemplu Banatul sau Tibiscus”, a spus Robu.

Întrebat când vor veni totuşi primele vaporaşe, edilul a atenţionat că firma care le construieşte nu este obligată să le livreze mai devreme de 30 iunie. „Nu mă mai întrebaţi când vin, noi avem 30 iunie termen. Am văzut tot felul de titluri, oricum nu mă mai mir. Până în 30 iunie avem termen am avut discuţii de tip gentleman agreement cu producătorii privind termene mai apropiate, dar nu există o obligaţie în acest sens”, a conchis edilul.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.