Despre (ne)oameni LAŞI

Despre (ne)oameni LAŞI

2
DISTRIBUIȚI

loredana codrut

Jean-Paul Sartre zicea că „nu e nevoie de jăratic: infernul sunt ceilalţi”. Nu există român care măcar o dată pe săptămână să nu se plângă de cât de rău o ducem în ţara asta din cauza politicienilor. Sunt corupţi, fură, ne iau aerul, ce să mai! Ei sunt câţiva, câteva mii, noi suntem milioane. Cu toate astea, sunt mai puternici decât noi, deşi din patru în patru ani ne cerşesc votul. Unii cu argumente, alţii cu făină şi găleţi. Depinde şi de noi cât şi ce acceptăm. Pardon, am scris şi. Nu, depinde numai de noi ce acceptăm. E adevărat că politicienii sunt cum sunt. Dar viața noastră, în măsura în care e mizerabilă nu e mizerabilă sau grea din cauza lor, ci din cauza unor lucruri mici, care zi de zi ne mușcă puțin din suflet. Din stima de sine, din doza aia mică de liniște care ar trebui să ne împiedice să fugim în lume, să ne punem o funie la gât sau să punem un cuțit la gâtul cuiva atunci când nu mai putem. Să fim serioși, cu toții ne găsim mai rar sau mai des în postura de oameni sătui de tot. Însă, în definitiv, a cui e vina. Suntem blazați și ăsta e un adevăr care ne conduce viața mult mai mult decât politcienii.

Sigur că e comod să înjuri politicianul în vreme ce tu nu ridici un deget să îți fie mai bine.


Și zi de zi văd sute de exemple în acest sens. E gălăgie afară sau în bloc și nu poți dormi. Normele de bun-simț spun că vecinii ar trebui să te respecte. Dacă nu, să ia amendă. Dar tu nu reclami, să nu cumva să te cerți cu ei. Dacă reclami totuși,polițistul vine să verifice cu alți vecini care pe același principiu nu vor confirma. Și rămâi singur și prost. Ba dacă ai și ghinon mai puști și o amendă pentru sesizări false. Ai apă murdară. Suni să reclami. Pe domnul de la dispecereat îl doare în cot de sesizările tale. De ce să intervină, el nu are chef si face cum vrea. De obicei nici nu se întâmplă nimic până când domnul nu este tras de ureche de un șef. Asta dacă cunoști vreun șef.

Ești în tramvai. Un hoț fură din buzunarul cuiva. Taci. Pentru că ți-e frică să nu te ia la bătaie. Dacă zici ceva, o să vezi că nimeni nu sare să îți țină partea, căci oamenilor nu le pasă. Dacă vine poliţia, vine degeaba. Şi astea sunt doar câteva exemple în care nesimțirea celor din jur, a masei de oameni lași, nepăsători și bârfitori care tac și acceptă orice ca să le fie lor bine, care trec răul cu vederea pentru că nu e problema lor ne face viaţa grea. Nu cred că atâta vreme cât refuzăm să fim oameni, să fim solidari, să ne facem munca şi datoria şi nu să facem abuz fiecare de mica putere pe care fiecare o avem putem să ne plângem de politicieni. Noi, românii, avem România pe care o merităm.

O ţară în care viaţa e extrem de grea pentru oamenii care luptă pentru dreptate şi pentru drepturile lor. Şi nu pentru că dreptatea e ceva nefiresc, ci pentru că cei certaţi cu legea şi cu bunul simţ sunt din ce în ce mai mulţi, iar nepăsarea lor contează mai mult decât acţiunea celor puţini şi obosiţi. Aşa că, România nu are nevoie de o nouă clasă politică, ci în primul rând de cetăţeni curajoşi care ştiu ce merită şi care nu se lasă calcaţi în picioare. Traiul bun e o chestie de demnitate.

2 COMENTARII

  1. Afirmația ziaristei Loredana Codruț de săptămâna aceasta: „Nu cred că atâta vreme cât refuzăm să fim oameni, să fim solidari, să ne facem munca şi datoria şi nu să facem abuz fiecare de mica putere pe care fiecare o avem putem să ne plângem de politicieni” (Pressalert.ro). A uitat să comunice de când începe dumneaei să aplice la locul de muncă ceea ce susține prin articole. În ceea ce privește afirmația ziaristei că ”Suntem blazați și ăsta e un adevăr care ne conduce viața mult mai mult decât politcienii” (Pressalert.ro) se pune întrebarea dacă vorbește în numele tuturor românilor, a ziariștilor români, a vreunui partid politic, a echipei cu care lucrează dumneaei, a patronului care o plătește ”că nu e frumoasă și statuie”, a lui Alfred Simonis ”mai tare ca Nostradamus” (Pressalert.ro), sau doar la propria persoană. EU personal nu fac parte din categoria oamenilor blazați!!! Și atunci de ce mă etichetați în aceeași categorie cu d-voastră stimată d-nă ziarist?

  2. Ar fi bine sa fie mai multi romani cu atitudine.Eu sanctionez zilnic orice problema o vad in Timisoara.Sun la comunitari pentru cei care au parcat pe pista de biciclete, atentionez de masini abandonate, claxonez pe cei care opresc ca nesimtiti pe banda 1 fara nici o jena.Am sunat de zeci de ori la politie noaptea pentru galagia de la Heaven si asa mai departe.Din pacate asa cum spui, prea putini au atitudine, prefera sa se planga sau te indeamna pe tine sa suni, asta daca te cunosc ca esti genul „reclamagiu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.