Firmele din Timiș nu mai trebuie să alerge de la o instituție...

Firmele din Timiș nu mai trebuie să alerge de la o instituție la alta pentru a primi informații. Ce birou extrem de util va fi deschis la Timișoara

1
DISTRIBUIȚI

femei afacere

Patronii din județul Timiș nu vor mai fi nevoiți să alerge de la o instituție la alta atunci când au nevoie de diferite informații. Din 1 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș intenționează să deschidă un birou unic, la Timișoara.


Astfel, o dată pe săptămână, timp de patru ore, specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat”, ai Primăriei Timișoara, ai Oficiului pentru Protecția Consumatorului sau Direcției Sanitar-Veterinare vor răspunde întrebărilor firmelor într-un singur birou.

„Datorită faptului că mediul de afaceri trebuie să se informeze ducându-se de la o instituție la alta, avem inițiativa de a înființa un birou unic. Este vorba despre un birou unic unde specialiști de la serviciile deconcentrate vor veni la sediul Camerei de Comerț o dată pe săptămână, patru ore, și vor putea da informații primare firmelor interesate”, a explicat Florica Chiriță, director general CCIA Timiș.

Cel mai probabil, biroul unic va fi deschis între orele 08.00 – 12.00. Florica Chiriță spune că a discutat cu oamenii de afaceri care au participat la ultimele seminarii organizate de CCIA Timiș, în acest an, iar aceștia s-au arătat încântați de ideea înființării unui astfel de birou.

1 COMENTARIU

  1. Corect! La cate deconcentrate sant, la cate firme sant in Timis 4 ore sant suficiente sa se formeaza o coada sanatoasa romanesca! Rezultatul: Firmele o sa renunte sa piarda timpul pe la cozi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.