Teodor Bucurescu, una din personalităţile de seamă ale vieţii social culturale din Banat în prima jumătate a secolului XX, s-a născut în 15 aprilie 1885 în comuna Comloşu Mare. A urmat primele clase în localitatea natală, sub îndrumarea preţuitului dascăl Iuliu Vuia, şi şi-a continuat studiile la şcoala normală din Arad. După absolvirea acesteia, a fost învăţător în mai multe localităţi bănăţene, iar în 1910, când învăţătorul său Iuliu Vuia a fost pensionat forţat de autorităţile maghiare, a fost numit director la şcoala românească din Comloş, post pe care l-a ocupat timp de un deceniu.
Implicat în viaţa culturală şi politică
Dincolo de activitatea sa didactică, Teodor Bucurescu s-a remarcat prin implicarea sa în viaţa culturală a localităţii. A organizat şezători literare, conferinţe şi numeroase evenimente culturale în cadrul cercului „Astra” din Comloş, şi a fost foarte implicat în mişcarea naţională din acei ani pentru drepturile politice şi sociale ale românilor. Nu a scăpat nici el, la fel ca mulţi contemporani cu preocupări similare, de riposta autorităţilor maghiare, care l-au ţinut sub supraveghere, l-au arestat şi aruncat în închisoare în 1918, aproape jumătate de an, la Szeged, alături de alţi români acuzaţi de naţionalism.
A participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie ca delegat, a fost ales membru în Marele Sfat Român de la Sibiu şi a fost ales deputat în primul parlament al României Mari, ca reprezentant al Partidului Poporului condus de generalul Alexandru Averescu. Între 1926 şi 1927 a fost, de asemenea, deputat al judeţului Timiş-Torontal, din partea aceluiaşi partid.
Teodor Bucurescu şi Sânnicolau Mare
După ce a urmat cursurile universităţii din Cluj şi şi-a luat diploma de profesor cu specialitatea istorie şi secundar geografie, a fost numit, la 1 septembrie 1920, profesor şi director la gimnaziul din Sânnicolau Mare. Activitatea sa în comuna bănăţeană a fost marcată de strădania de a transforma instituţia şcolară pe care o conducea într-o „cetate culturală românească”. A construit un cămin cu cantină pentru băieţi şi un internat pentru fete, cu toate anexele gospodăreşti necesare, a înfiinţat un muzeu şcolar şi o expoziţie etnografică permanentă, una de port românesc, şi a înzestrat biblioteca gimnaziului cu carte românească, a iniţiat numeroase acţiuni de amploare pentru promovarea cărţii şi culturii româneşti în aşezarea din vestul ţării.
De la 1 mai 1921, timp de nouă ani, a editat ca director şi proprietar publicaţia săptămânală „Primăvara”, un ziar politic şi cultural independent, şi calendarul „Primăvara”, care a apărut timp de şapte ani.
Acelaşi nume l-a purtat şi prima bibliotecă publică din localitate, iar din 1923 o editură românească, înfiinţate tot de Teodor Bucurescu.
Activitatea „întru luminarea poporului”
Profesorul bănăţean este, de asemenea, autorul volumelor „Noua lumină”, apărut la Braşov în 1919, „Credinţa mea”, la editura pe care a înfiinţat-o şi „Eminescu în Banat”, publicat în 1928. El s-a numărat, de altfel, printre cei care au susţinut cu toată energia ridicarea unei statui a lui Mihai Eminescu la Sânnicolau Mare, prima statuie a poetului ridicată în regatul României Mari. Dezvelirea bustului a avut loc la 11 octombrie 1925, în prezenţa unor importante personalităţi culturale ale vremii printre care poeţii Octavian Goga şi Ion Minulescu, oficialităţi locale şi judeţene şi un mare număr de participanţi.
Pentru dezvoltarea culturală a localităţii Sânnicolau Mare şi a celor din jur a înfiinţat societatea de lectură „Mihai Eminescu”, în 1925 a organizat prima expoziţie de produse agricole şi port naţional, a organizat societatea de educaţie fizică „Şoimii României”, cooperativa agricolă de producţie şi desfacere „Economul” din plasa Sânnicolau Mare iar între anii 1938-1939, cursuri ale şcoalei ţărăneşti la departamentul „Astra” din Sânnicolau Mare.
S-a pensionat în anul 1941, după o activitate de 36 de ani, şi în acelaşi an a scris o carte despre gimnaziul pe care l-a condus, „Comoara din Sânnicolau Mare” şi un anuar statistic al şcolii din Sânnicolau Mare. După pensionare s-a stabilit la Timişoara, dar a fost arestat în vara anului 1952 şi întemniţat până la începutul anului următor, după care i s-a stabilit domiciliu obligatoriu într-o comună din raionul Botoşani, până la sfîrşitul anului 1954. S-a stins din viaţă în 1967, la vârsta de 82 de ani.
Surse foto: anticariat-unu.ro, okazii.ro
