Ținutul Pădurenilor, zona rurală MIRIFICĂ din vestul țării ce-l duce cu gândul...

Ținutul Pădurenilor, zona rurală MIRIFICĂ din vestul țării ce-l duce cu gândul pe turist la vechea Dacie FOTO

0
DISTRIBUIȚI

tinutul padurenilor

Turiștii care-și propun să viziteze Castelul Corvinilor din Hunedoara, unul dintre cele mai spectaculoase monumente istorice din Europa, sunt invitați să admire și o zonă autentică din județ, aflată într-un loc de basm. Este vorba de Ținutul Pădurenilor, în care tradițiile nu au murit, ce oferă drumeților experiența întoarcerii imaginare în timp, chiar în vechea Dacie. Asta pentru că zona din județul Hunedoara se remarcă prin valoarea etnografică deosebită exprimată în frumusețea portului popular, a țesăturilor, dar și în originalitatea arhitecturii țărănești și a tradițiilor populare.

Ținutul Pădurenilor reprezintă, de fapt, un platou înalt așezat între Depresiunea Țara Hațegului și Valea Mureșului, fiind mărginit de Munții Poiana Ruscă și este considerat unul dintre cele mai bogate zone etnografie din România. Unul dintre motive este acela că aici se întâlnesc sate tipice de culme, iar în mijlocul acestei lumi înconjurate de pădure au rămas neatinse portul, limba, tradițiile și cântecele.

tinutul padurenilor

Costumul popular pădurenesc este admirat pentru măiestria cu care este realizat, fiind un descendent al costumelor populare ale dacilor. Portul popular femeiesc este format din cămașă, cârpă și cojoc, iar cel bărbătesc, din cămașă lungă până la genunchi, izmene și șubă.


Pădurenii iubesc să danseze, printre cele mai cunoscute dansuri populare din zonă se numără brâul pădurenesc, ardeleanca, spic de grâu și jocul de doi.

Ținutul Pădurenilor se întinde pe teritoriul a șase comune din județul Hunedoara. Caracteristicile zonei sunt suprafețele întinse de păduri, de unde și numele. De la începutul lunii martie, Ținutul Pădurenilor este promovat oficial și turistic. Printr-un proiect european în valoare de 210.000 de euro, turiștii au parte în zonă de trasee etnografice, istorice sau ecumenice. De asemenea, a fost realizat și un observator turistic, astfel că de la o înălțime de peste 20 de metri poate fi admirat nu doar Ținutul Pădurenilor, dar și cetatea Devei, Masivul Retezat sau Munții Apuseni. Totodată, a fost amenajat și un centru de informare turistică.

Foto: Vatra Românească și Ținutul Pădurenilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.