Colaborare cu rezultate între UVT și Clubul Economic German din Banat. Ce...

Colaborare cu rezultate între UVT și Clubul Economic German din Banat. Ce oportunități au studenții vorbitori de limba germana

0
DISTRIBUIȚI
Clubul Economic German din Banat colaborează cu Universitatea de Vest din Timișoara
Clubul economic german din Banat colaborează cu Universitatea de Vest din Timișoara

Clubul Economic German din Banat / DWC-Banat duce la un alt nivel colaborarea cu Universitatea de Vest din Timișoara. Săptămâna aceasta, la întâlnirea lunară a instituției au participat reprezentanții UVT, Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest Timișoara, și Ovidiu Megan, decan al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul UVT.

Scopul vizitei reprezentanților UVT a fost de a informa cele peste 30 firme membre prezente la întâlnire despre Conferința Diaspora în Cercetarea Științifică și Învățământul Superior din România „Diaspora și prietenii săi“, eveniment aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, care va avea loc în 25 – 28 aprilie 2016 pentru prima dată la Timișoara.

Cu acest prilej au prezentat și succesul primului an al specializării cu predare în limba germană și program de dublă diplomă „Contabilitate și Informatică de Gestiune”.

„Această specializare a fost înființată în parteneriat cu Hochschule Karlsruhe – Technik und Wirtschaft (Universitatea de Stiinţe Aplicate Karlsruhe) și inclusă în oferta educațională UVT începând cu anul universitar 2015/2016.


Această inițiativă, lansată de UVT și Clubul Economic German din Banat, beneficiază și în continuare de susținerea Clubului, firmele membre oferind majoritatea locurilor de practică necesare studenților”, informează reprezentanții DWC-Banat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.