Creștinii ortodocși au intrat în săptămâna mare. Care este programul slujbelor la...

Creștinii ortodocși au intrat în săptămâna mare. Care este programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană

0
DISTRIBUIȚI
SLUJBA DE INVIERE 2015 03_resize programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană
Aici puteți afla programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană

Creştinii ortodocşi au intrat, luni, în Săptămâna Patimilor, perioadă în care, zi de zi, este evocat drumul lui Iisus Hristos spre Răstignire şi apoi Înviere, programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană fiind unul încărcat.

Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor amintesc de ultimele porunci şi sfaturi lăsate de Hristos ucenicilor. Învățăturile sunt amintite în slujba Ceasurilor, urmate de Obedniţă şi de Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Zilele acestea sunt sfinte și mari. Luni este pomenit fericitul Iosif cel preafrumos şi smochinul care s-a uscat din cuvântul Domnului. Marţi sunt pomenite de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.


Miercuri se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu mir, în Betania. Tot în această zi se pomeneşte vinderea lui Iisus de către Iuda.

În Joia Mare seara se oficiază cu Denia celor 12 Evanghelii.

Vineri se ia trupul Mântuitorului, simbolizat de Sfântul Epitaf (pânza pe care este pictată sau brodată imaginea lui Hristos) şi se aşază în mijlocul bisericii. În timpul Prohodului Domnului, se face o procesiune iar credincioşii poartă în mâini lumânări aprinse, simbolizând coborârea lui Hristos în Iad.

Sâmbătă se citesc Psalmi şi binecuvântările Învierii.

Redăm în cele ce urmează programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, în această săptămână:

Luni
ora 7:30 Ceasurile și Obednița
ora 09:00  Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
ora 18:00 Denie

Marţi
ora 7:30 Ceasurile și Obednița
ora 09:00  Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
ora 18:00 Denie

Miercuri
ora 7:30 Ceasurile și Obednița
ora 09:00  Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
ora 18:00 Denie

Joi
ora 7:30 Ceasurile și Obednița
ora 09:00  Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
ora 18:00 Denia celor 12 Evanghelii

Vineri
ora 08:00 Ceasurile Împărătești
ora 15:30 Punerea în Mormânt
ora 19:00 Denia Prohodului

Sâmbătă
ora 07:30  Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
ora 24:00 Slujba Învierii Domnului

Duminică
ora 09:30 Liturghie arhierească
ora 18:00 A Doua Înviere, urmată de concertul corului catedralei

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.