Să facem să fie bine! Ne auzim!

Să facem să fie bine! Ne auzim!

0
DISTRIBUIȚI

zolivarga-640x640

Bagajul lingvistic al patriei noastre cuprinde o sumedenie de expresii mai mult sau mai puţin uzuale. Există însă şi câteva „zicale” care zugrăvesc cât se poate de fidel tabloul societăţii în care ne ducem traiul.

Una dintre vorbele care s-a încetăţenit în ultima vreme este „facem să fie bine“. Formula asta se poate utiliza în diverse situaţii şi descrie monumental de bine compromisurile pe care suntem nevoiţi să le facem în mod uzual.

Astăzi, marţi, 26 aprilie, o serie de reprezentanţi ai unor ONG-uri şi asociaţii din oraşul nostru au organizat o dezbatere în legătură cu procedura de finanțare a proiectelor culturale de la bugetul local pentru anul 2016. Şi asta pentru că, în acest an, 114 proiecte au fost depuse de fundații, asociații și ONG-uri cu activitate în domeniul cultural pentru finanțare nerambursabilă din partea Primăriei Timișoara. Procedura de jurizare a fost gestionată de Casa de Cultură Timișoara, iar 99 de proiecte au primit finanțare, toate într-o proporție mică față de suma solicitată, ceea ce a generat nemulțumire în rândul multor aplicanți. Nici reprezentanții Primăriei Timișoara nu au fost mulțumiți de modul în care s-au alocat finanțările, drept pentru care, în plenul din 5 aprilie, au suplimentat (selectiv, fără re-analizarea tuturor proiectelor) unele alocări de fonduri.


Scopul discuţiei de azi a fost analizarea sumelor alocate proiectelor culturale, criteriile de departajare ale proiectelor depuse, corelarea între nota obținută din partea juriului și suma alocată pentru finanțare, transparența întregului proces și propuneri de îmbunătățire.

Au fost invitaţi să participe şi viceprimarul Dan Diaconu şi Pavel Dehelean (directorul Casei de Cultură). Surprinzător, sau nu, reprezentanţii autorităţilor n-au venit. Şi în acest caz a fost „să facem să fie bine”. Adică oficilităţile au avut de împărţit ceva bănuţi. Şi au făcut-o, astfel încât să ajungă câte un leu la fiecare. Fără criterii bine stabilite, fără explicaţii inutile. Pe principiul „să fie bine”. Chiar dacă oraşul Timişoara are o strategie culturală cât se poate de frumoasă pe hârtie, atunci când vine vorba de practică, lucrurile stau altfel.

Chiar dacă intenţia organizatorilor mesei rotunde de azi a fost aceea de a remedia lucrurile, autorităţile nu au catadicsit să răspundă la acest apel la dezbatere. Poate şi datorită faptului că pe la noi cuvântul „dezbatere“ nu îşi mai are sensul. Fiindcă politicienii văd numai alb şi negru. Pentru ei există „noi“ şi „ceilalţi“. Iniţiativa de azi, una cât se poate de lăudabilă, n-a avut parte de succes, fiindcă în România nu există dialog, ci multe – multe monologuri individuale. Până când ONG-urile şi fundaţiile interesate nu se vor reuni într-un soi de asociaţie sau sindicat care să le reprezinte interesele, dezbaterile astea nu vor schimba din păcate nimic. Reprezentanţii culturali care au pus la cale dezbaterea de azi, le vor trimite concluziile celor care se ocupă de gestionarea bănuţilor. Iar următorul pas va fi acelaşi invariabil „ne auzim”. Adică românescul „keep in touch“, fără nicio valoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.