Pe 28 martie 2005 s-a petrecut un fapt fără precedent în istoria României: trei ziariști au fost răpiți, în Irak. Aparent, operațiunea fusese săvârșită de membrii unei grupări teroriste locale. Șocul a fost uriaș. Săptămâni în șir, opinia publică din România a avut înscrisă răpirea din Irak în topul preocupărilor majore. La București dar și în alte capitale europene au fost organizate manifestații de solidaritate cu jurnaliștii, și se cerea punerea lor în libertate. ”Președintele României, Traian Băsescu, a reacționat, cel puțin în aparență, exemplar. El s-a angajat să conducă în mod direct, nemijlocit, operațiunile de salvare. Riscând imens în cazul unui eventual eșec. Dar ceva a scurtcircuitat terifianta istorie. Așezând episoadele, treptat, într-o nouă și neașteptată ordine. Semnele de întrebare, din ce în ce mai șocante, au început să se acumuleze încă din primele zile consecutive răpirii”, scria Sorin Roșca Stănescu în 2008.
Joi, 14 aprilie, de la ora 17.30, la librăria Esotera din Timișoara (Str.
Lucian Blaga, Nr 10) va fi lansat volumul “Anatomia unei diversiuni – 10 ani de la răpirea din Irak”, scris chiar de unul dintre răpiți, Eduard Ovidiu Ohanesian. Cartea a apărut la Editura Miranda din Brașov, anul trecut.
Născut la 1 ianuarie 1968 în Bucureşti, jurnalistul de investigații Ovidiu Ohanesian a publicat nenumărate articole și anchete în câteva ziare naționale printre care cotidianele România liberă, Gardianul și Curentul sau în săptămânalul american de limbă română New York Magazin. A fost răpit în Irak în martie 2005, împreună cu alți trei jurnaliști. În 2006, autorul volumului “Anatomia unei diversiuni” a prezentat opiniei publice primul Wikileaks, cunoscut în presă ca “Scandalul CD-ului cu informații confidențiale din Afganistan”. Ulterior, Ohanesian a scris cinci volume de succes referitoare la operațiunile serviciilor secrete la edituri ca Junimea, Minerva și Miranda.
“Citind cartea lui Ovidiu Ohanesian, începi să înţelegi că nimic nu este întâmplător şi de ce libertatea este greu de trăit într-o ţarăca România. Au trecut zece ani de la un eveniment pe care românii, în marea lor majoritate, nu au avut timpul necesar să îl perceapăaşa cum ar fi trebuit, poate, în fond, eliberarea celor trei jurnalişti a însemnat un triumf care ar fi trebuit să mulţumeascăpe toată lumea. Ovidiu Ohanesian aduce în discuţie motivele pentru care România nu se poate descotorosi de trecut. Lucrurile se schimbăîn aparenţă, dar, în, fapt ele rămân aceleaşi. Ohanesian nu porneşte abrupt, el introduce cititorul în contextul social şi politic în care evenimentul urma să se întâmple”, este de părere Andrei Novac, care prefațează volumul.
