Accident feroviar în vestul țării: locomotiva unui tren a deraiat. În ce...

Accident feroviar în vestul țării: locomotiva unui tren a deraiat. În ce stare sunt victimele

0
DISTRIBUIȚI

tren-deraiat

Locomotiva trenului accelerat Constanța – Arad a deraiat duminică în localitatea hunedoreană Zam, după ce a lovit remorca unui autotren care se angajase în traversarea căii ferate fără să se asigure și fără să țină cont că semnalele acustice și luminoase de la trecerea de nivel erau în funcțiune.

„Din fericire, niciunul dintre cei 50 de pasageri aflați în trenul accelerat nu au suferit traumatisme în urma accidentului, ei fiind verificați de personalul medical deplasat la fața locului.


De asemenea, șoferul autotrenului, în vârstă de 38 de ani, nu a prezentat leziuni la controlul medical”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, Anemona Doda.

O singură persoană a suferit un atac de panică, dar i-au fost acordate îngrijiri la fața locului de către echipajele de prim ajutor mobilizate pentru acest eveniment.

Dată fiind gravitatea accidentului, comandantul ISU Hunedoara a activat Planul Roșu de Intervenție și, în cel mai scurt timp, la locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje de descarcerare de la Detașamentul Deva, o mașină pentru stingerea incendiilor, două ambulanțe de prim-ajutor și o ambulanță prevăzută cu echipamente de terapie intensivă, coordonată de un medic specialist.

După ce s-a finalizat evaluarea stării de sănătate a pasagerilor, aceștia au fost preluați de un alt tren care circula pe ruta Iași — Timișoara pentru a-și continua călătoria spre destinația stabilită.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.