Gruparea de crimă organizată condusă de Lucian Torj, sentinţă definitivă a Curţii...

Gruparea de crimă organizată condusă de Lucian Torj, sentinţă definitivă a Curţii de Apel Timişoara. Vezi cine merge după gratii şi pentru ce perioadă

1
DISTRIBUIȚI

lucian torj 4 p

Curtea de Apel Timişoara a dat, astăzi, sentinţa definitivă în unul dintre cele mai judecate dosare de crimă organizată din vestul ţării – cel al grupării conduse de Lucian Torj. Pedepsele primite sunt puţin mai uşoare ca şi cele primite la Tribunalul Timiş. DIICOT i-a trimis în judecată pe cei 16 inculpaţi pentru constituire de grup infracţional organizat, şantaj şi proxenetism. Procesul a început acum mai bine de șase ani și a fost retrimis de instanță la DIICOT în 2013, reintrând apoi pe rolul instanţelor de judecată. După pedepsele dure primite, anul trecut, la Tribunalul Timiş, inculpaţii au făcut apel.

Lucian Torj a fost condamnat, în final la 4 ani de închisoare, după ce de la Tribunalul Timiş a primit 6 ani și 4 luni de închisoare.


Ciprian Gavrilă, a primit în urma sentinţei de astăzi 10 ani de închisoare, faţă de 13 ani de închisoare. Sergiu Burkaş, care a fost condamnat anterior pentru omor, a primit o pedeaspă finală, în urma contopirilor, de 25 de ani de închisoare de la tribunal, pentru ca sentinţa definitivă de la CAT să fie de 24 de ani. Flucsă Nicolae a primit 14 ani de închisoare în odsarul disjuns. Indrei Ioan şi Foca Daniel au scăpat de executare primind 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce iniţial au primit 6 ani şi 8 luni de închisoare. Şeclăman Dumitru a scăpat cu 3 ani şi 4 luni de închisoare după ce iniţial a primit 7 ani şi 8 luni de închisoare, Manolache Ciprian – 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, după ce de la tribunal a primit o condamnare de 8 ani, Ciurea Neculai – 3 ani şi 4 luni cu executare faţă de 7 ani şi 8 luni de închisoare iniţial, Sprânceană Florin Dumitru – a primit 4 ani după ce la tribunal a primit cu patru luni de închisoare mai mult, Todirel Marius – 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere faţă de 3 ani de închisoare primiţi iniţial, Cornea Mihai Cristian  a rămas cu pedeapsa de 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere şi obligaţia de a executa 80 zile de muncă în folosul comunităţii la RATT şi Horticultura, Stoiţi Gabriel Cosmin –  sentinţă finală de 1 an cu suspendare sub supraveghere , Stoiţi Tudor Nicolae a primit 4 ani, după ce tribunalul l-a condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare, Stoiţi Constantin Adrian a rămas cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În cazul lui Olteanu Marcel, instanţa a constatat încetarea procesului după ce iniţial a fost condamnat la 1 an închisoare pentru că, în timpul apelului, s-a împăcat cu bărbatul pe care era acuzat acuzat că l-a înşelat.

1 COMENTARIU

  1. INCA O DATA FELICITARI AV ALINA GIURCA PT CELE MAI MARI PEDEPSE OBTINUTE IN DOSARE : Fluxa 14 ani din 13 ani condamnat in prima instanta Stoiti 4 ani din 4,6 ani condamnat in prima instanta CAZUL IMPUSCATURILOR DE LA STADIONUL 1 mai 8 ani condamnat definitiv Cazul de inselaciune (ionica ) cecuri fara acoperire 11 ani condamnat definitiv Se pare ca in ce sala de judecata deschide usa se pleaca cu „incandrari senzationale”… Celor care inca sunt reprezentati de AV ALINA GIURCA si inca mai aveti 1g de inteligenta si nu este prea tarziu …. Tot respectul si aprecieria mea profesionala pt avocatii celorlanti inculpati din dosarul TORJ au reusit pt clienti lor ACHITARE SAU REDUCEREA PEDEPSEI CU 1/3 sau 1/2 plus cateva condamnari cu suspendare BRAVO BAIETI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.