Primăria Timişoara, ofertă de spațiu ȘOCANTĂ pentru Asociația „Ador Copiii”. Vezi dezvăluirile...

Primăria Timişoara, ofertă de spațiu ȘOCANTĂ pentru Asociația „Ador Copiii”. Vezi dezvăluirile făcute la PRESSALERT LIVE

0
DISTRIBUIȚI

presedinte asociatia ador copiii 2

Primăria Timișoara își bate joc de asociațiile care încearcă să facă lucruri în folosul comunității. Preşedintele Asociaţiei „Ador Copiii”, Simona Czudar și psihologul Laura Jacan au fost invitate în această seară la PRESSALERT LIVE, acolo unde au povestit aventura prin care au trecut în încercarea de a obține un sediu din partea Primăriei Timișoara.

Cum se puteau răni copiii în sediul alocat de Primăria Timișoara

„Am făcut cerere în urmă cu doi ani. Cred că un an de zile am tot mers în audiență, era cererea pierdută acolo într-un cerc vicios prin birouri și într-un mare final am primit și un spațiu, în Libertății, pe Vasile Alecsandri numărul 1 și când am urcat la etaj era o ușă de lemn găurită și legată cu ață de un cui. Noi în cerere am scris ce facem, cine suntem și cu ce ne ocupăm, cam ce impact avem și că în spațiul respectiv vom lucra cu copii. Erau două încăperi scorojite și cu podeaua găurită, iar reprezentantul primăriei mi-a zis: aici dacă veniți cu copiii, să nu sară că ajungeți la parter.


Și le-am zis: oameni buni, voi nu sunteți sănătoși la cap. Eu îmi asum așa ceva? În acel moment am făcut proces verbal și am refuzat spațiul”, a declarat Simona Czudar. Aceasta a explicat și că ar fi avut nevoie de circa 30.000 de euro să aducă spațiul tarifat cu chirie la un nivel decent și că „Ador Copiii” nu a mai primit un alt spațiu din partea Primăriei Timișoara, pentru că a refuzat primul sediu alocat. E important de precizat că asociaţa oferă sprijin direct copiilor şi familiilor adoptatoare pe tot parcursul procesului de adopţie şi după şi că munca directă cu micuţii este o constantă a asociaţiei.

Cum puteți ajuta Asociația “Ador Copiii”

Invitatele au mai explicat și că toată activitatea lor este finanțată de companii care au devenit sponsori dorind să sprijine adopția copiilor, dar și de oameni care direcționează 2% din impozitul pe venit, neprimind astfel nicio sumă de bani din partea Consiliului Județean Timiș sau a Primăriei Timișoara, despre care am dezvăluit recent că va plăti suma de 70.000 de lei pentru montarea unor panouri de lemn la serbările de Crăciun.

„Ador Copiii” este un acronim. Ador înseamnă inițialele de la afecțiune, dorință, optimism, răbdare, ceea ce am simțit împreună cu soțul meu și cu cei cu care am înființat asociația că reprezintă calitățile atributele parcurgerii acestui drum până la copiii noștri, indiferent de cum intră ei în viața noastră prin cale naturală sau prin adopție”, a mai explicat Czudar. Jacan a precizat că viitorii părinți pornesc pe drumul adopției plini de prejudecăți devenite deja tradiționale în România, dar că adopțiile reușite și gândul că micuții trăiesc fericiți în familiile adoptive sunt motive numai bune pentru ca Ador Copiii să își continue activitatea. Cei care doresc să doneze bani pentru asociație o pot face dând un SMS la numărul 8840, SMS tarifat cu suma de doi euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.