Realizări măreţe ale JignitoRobului

Realizări măreţe ale JignitoRobului

3
DISTRIBUIȚI

loredana codrut

Capul plecat, sabia nu-l taie – acesta este proverbul care descrie succint modul în care primarul Nicolae Robu are pretenţia să fie tratat. Aşa cum îi explicam acum două săptămâni când îmi spunea că nu am nici a mia parte din realizările lui, nu toţi ne dorim să fim ca el. Ba chiar, Doamne fereşte! Dar să nu ne lansăm în atacuri născute din frustrări, o să vă prezint succint câteva din miniciunile administraţiei Robu şi cele mai mari nerealizări ale atât de marelui JignitoRobu, desigur în ordine aleatorie.

Prezentarea a două tramvaie reabilitate, care țiuie înfiorător, ca reînnoire a parcului auto de tramvaie al RATT. De fapt împrumutul destinat achiziţionării de tramvaie noi a fost folosit pentru plata lucrărilor la proiectele europene. Fabulos este că o călătorie cu cutiile de metal care vara devin saune pe şine costă tot cât o călătorie cu autobuzele noi.

Reparaţiile la străzi şi de trotuare făcute în bătaie de joc sunt fără doar şi poate o marcă a administraţiei Robu. De la operaţiuni care durează câteva luni, în loc de câteva zile, la distrugerea spaţiului verde, la agresarea verbală a femeilor care trec pe lângă muncitorii firmelor contractate de primărie, le avem pe toate.


Ce să mai!

Noroc cu virusul Zika. Pentru că altfel nu aveam nici acum, după doi ani, deratizare şi dezinsecţie. Însă, în infinitul tupeu, JignitoRobu nu a ieşit public să critice firma liberală Romprest pentru că ne ţine în tribunal de doi ani. A ieşit în schimb să înjure pesediștii din Timiş să nu îl lasă să facă pasajul de la Jiul. Ce să vezi! La o lună de la licititaţie lucrările nu au început căci primăria nu are avize de la CFR. Robu nu ştie însă detalii!

Vorbim de o Timişoara a spaţiilor verzi? Ha! Poate ați uitat cum acum doi ani de zile nu avem nici contracte pentru spațiile verzi. Acum le avem și grație lor copacii din toată Timișoara au fost toaletați până la trunchi, cu toate că erau înfloriți și în stare bună. Și nu, stimabile DictatoRobu, Parcul Justiției nu mai e un motiv de mândrie. Căci în weekend, lalelele de acolo erau cam ofilite.

Preteția de cunoscător al adevărului absolut nu mai este pentru nimeni o mirare când vine din partea lui Robu. Că el la 60 de ani grizonați și estompați mă jignește pe mine care la 29 de ani îmi fac meseria asta în care nu m-au angajat mama și tata, e fix apă de ploaie. O dovadă a educației domniei sale și a faptului că vârsta nu sporește cantitatea de bun-simț. Dar când impui directori și conduceri după bunul tău plac, doar ca să poți să îți faci mofturile, atunci ești, pe bune, dictator. Amintim doar de veșnicul interimat al directorului Poliției Locale Dorel Cojan ai cărui agenți au excelat la paza de palmeri și de numirea tot în regim de interimat a Olimpiei Oprea de la PNL la conducerea Spitalului Municipal. Căci mandatul fostului director Octavian Mazilu, de la PSD, se terminase, iar organizarea unui concurs mai poate aștepta.

Și lista de exemple dezgustătoare poate continua. Și eu voi continua, în ciuda atacurilor de mare mizerie ale JignitoRobului.

3 COMENTARII

  1. Nu stiu cum l-am suportat 4 ani pe imbecilul asta..ne-a tot mintit cu flori si fantanele, mai un vaporas..rusine..in 5 iunie sper sa dispari de pe scena politica locala

  2. 🙂 Ce sa vezi?! Ziarista etern autojignita, Loredana Codrut, are pretentia ca lalelele sa nu se ofileasca?!!!!
    Aveti ceva sa-i reprosati d-nei doctor Olimpia Oprea? Sau ii contestati cumva dreptul de a ocupa o functie de conducere doar pentru ca este de la PNL, in timp ce fostul director, Octavian Mazilu, era de la PSD? D-voastra, stimata d-na ziarista Loredana Codrut, ati dat cumva vreun concurs cand ati fost angajata, sau v-a „impus”, dupa „bunul sau plac”, patronul d-voastra in presa locala, „ca sa poata sa-si faca mofturile”? 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.