Robu îşi face campanie cu 10.000 de euro din banii timişorenilor (P)

Robu îşi face campanie cu 10.000 de euro din banii timişorenilor (P)

0
DISTRIBUIȚI

marian poza articol monitorul

Marian Cucşa, secretar regional ALDE şi candidat la Consiliul Local Timişoara, le atrage atenţia oamenilor asupra modului incorect în care unii edili în funcţie se folosesc de resursele din primărie pentru a-şi face campanie electorală în aceste zile. Exemplul concret şi doveditor pe care îl face Marian Cucşa este ultimul număr al Monitorului Primăriei Municipiului Timişoara, publicaţie ale cărei costuri sunt suportate din banii timişorenilor.

Cucşa menţionează că, dorind să nu se ajungă la această situaţie incorectă faţă de timişoreni, a propus în noiembrie 2015 ca acest ziar să fie suspendat cu 6 luni înainte de alegeri, pentru a nu deveni un instrument de propagandă electorală.

“Monitorul Primăriei Municipiului Timişoara este folosit de către primarul în funcţie pentru a se lăuda cu proiectele pe care le-a făcut, mai mult rău decât bine – de exemplu vaporaşul cu care a defilat public nu este adaptat să circule pe Bega, dar nu mai contează asta pentru că sunt puţini cei care ştiu.

În ultimul număr al ziarului care apare pe hârtie şi care este distribuit la zeci de mii de timişoreni, primarul Robu îi invită pe timişoreni la vot, le spune cât de bine le-a fost oamenilor în ultimii patru ani, cât de multe proiecte a concretizat – dar nu spune şi că ele au fost pregătite de predecesorul său Gheorghe Ciuhandu.


Consider că este o hoţie să îţi faci campanie electorală pe banii timişorenilor. 10.000 de euro costă acest monitor în fiecare lună. Am propus suspendarea lui, dar am fost ignoraţi complet noi, cei din ALDE. Acum este evident de ce”, a declarat Marian Cucşa.

Acesta spune că Nicolae Robu se foloseşte în mod ipocrit de un proiect despre care toate partidele politice au spus că nu-l vor politiza, mai ales că aceasta este şi o condiţie a comisiilor europene implicate. Este vorba despre proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană pe care îl menţionează în articolul de pe prima pagină a monitorului, ca şi cum realizările de până acum i se datorează.

Cucşa îl critică dur pe primarul Robu şi pentru că în loc să îşi recunoască neputinţa şi nerealizările, edilul face afirmaţii nesusţinute despre politicieni care au “boicotat” Timişoara, lucru pe care deseori la afirmat public despre PSD.

“Este inadmisibil să scrii articole electorale pe banii timişorenilor, să îţi critici contracandidaţii, să dai vina pe ei pentru că nu eşti un bun comunicator şi nu eşti un om de echipă. Cred că ar trebui ca toţi contracandidaţii să se sesizeze şi să facem împreună o plângere pentru că un astfel de lucru ţine de abuzuri. De ce nu li s-a cerut tuturor candidaţilor un mesaj pentru a încuraja electoratul la vot?”, a mai adăugat Marian Cucşa.