Timișoara INACCESIBILĂ: locuitorii în scaun cu rotile nu pot face lucruri banale...

Timișoara INACCESIBILĂ: locuitorii în scaun cu rotile nu pot face lucruri banale pentru ceilalți pentru că nu au cum intra în instituţii. Ce soluţie au găsit

0
DISTRIBUIȚI

scaun rulant catedrala persoane cu dizabilitati

„Orice treaptă poate fi o barieră de netrecut pentru o persoană cu dizabilităţi motorii”. Acesta este semnalul de alarmă tras de persoanele cu dizabilităţi motorii din capitala Banatului. Oamenii aflaţi în scaun rulant se plâng de faptul că instituţiile din oraş nu au rampe sau lifturi, ori rampele sunt mult prea abrupte. Astfel, scările devin obstacole zilnice pe care persoanele cu dizabilităţi sunt nevoite să le escaladeze. În aceste condiţii, lipsa accesului duce la excluderea oamenilor aflaţi în scaun rulant din viaţa comunităţii.

„Noi, persoanele cu dizabilităţi, nu putem să intrăm în catedrala mitropolitană să ne rugăm, să participăm la slujbă. Aici există o rampă, dar e foarte abruptă, pur şi simplu nu putem urca pe ea”, semnalează Andreea Herbei, o tânără studentă din Timişoara aflată în scaun cu rotile încă din copilărie.

rampa pentru persoane cu dizabilitati

Pentru ca toate persoanele cu dizabilităţi să aibă acces în mod egal, Asociaţia „Ceva de Spus” din Timişoara, din care face parte şi Andreea Herbei, şi-a propus să achiziţioneze o rampă mobilă destinată utilizatorilor de scaun rulant.


Oameni cu suflet mare au dat o mână de ajutor, astfel că s-au strâns banii necesari cumpărării rampei mobile, care va rezolva parţial problema accesului utilizatorilor de scaun rulant în diferite locaţii. „Sperăm ca achiziționarea unei rampe mobile să fie un prim pas și un semnal de alarmă pentru autoritățile locale în ce privește accesibilizarea”, transmit reprezentanţii ONG-ului.

„Ceva de Spus” este o asociație de autoreprezentanți care luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități. Eforturile asociaţiei se concentrează pe două direcții principale: accesibilizare şi dezinstituționalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.